Ministerul Culturii si Patrimoniului National si Comisia Nationala pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial au lansat primul volum din lucrarea “Patrimoniul Cultural Imaterial din Romania. Repertoriu”. Aceasta reprezinta prima sinteza categoriala a tuturor fenomenelor culturii traditionale a romanilor si minoritatilor din Romania, fiind rezultatul demersurilor Comisiei Nationale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Acest for si-a propus, prin programul sau, in concordanta cu recomandarile UNESCO si cu angajamentele pe care Romania si le-a asumat prin acceptarea Conventiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, sa realizeze inventarierea elementelor ce constituie acest patrimoniu. Diversitatea si complexitatea culturii traditionale au impus ca Repertoriul sa acopere toate registrele existentei umane si ale relatiilor ei cu lumea inconjuratoare, cosmosul si transcendentul, intr-o serie de patru volume structurate in capitole tematice. Primul volum este coordonat de academiciana Sabina Ispas si acopera domeniul spiritual, forme de arta ale cuvantului, expresii verbale traditionale, folclor muzical si coregrafic, jocuri de copii si tineret, sarbatori, obiceiuri, ritualuri, practici traditionale de prevenire, combatere si vindecare a bolilor, mestesuguri artistice, alimentatie traditionala si limba romana.