UNIUNEA EUROPEANA, MIOPIE PREVIZIONALA
Fundamentul intregii constructii europene sta in vointa tarilor europene de a lucra impreuna, pe baza unor interese comune. Multe dintre evenimentele care s-au desfasurat de-a lungul timpului au dus la convingerea ca in unele domenii sau situatii specifice se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national, ajungandu-se astfel la instituirea unor politici comune tuturor statelor membre, elaborate si adoptate de institutiile comunitare, cu aplicabilitate pe intregul teritoriu al Uniunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, si are la baza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile comunitare.
Unificarea natiunilor europene a constituit telul unor mari puteri sau conducatori, chiar din timpuri stravechi. Astfel, acum cca 3000 de ani, Europa era ocupata predominant de celti, pentru ca mai tarziu sa fie cucerita si condusa de Imperiul Roman. Imperiul Roman sau, de ce nu, Imperiul Franc al lui Carol cel Mare a unit teritorii intinse sub o administratie unica, pentru perioade lungi de timp. De data relativ recenta, incercari de unificare, dar cu existenta de scurta durata, ar fi de amintit Uniunea Vamala a lui Napoleon sau cuceririle Germaniei naziste din perioada celui de-al doilea Razboi Mondial.
Diversitatea religioasa, culturala si lingvistica a Europei a fost motivul pentru care aceste incercari de unificare de-a lungul timpului s-au axat, in principal, pe folosirea fortei pentru ocuparea natiunilor. De aici s-au creat instabilitate si incoerenta decizionala, finalizandu-se cu esecul acestor tentative. Cu toate acestea, unele incercari, si anume, cele mai vechi, au durat mii de ani si au fost insotite de progrese socio-economice, militare si chiar tehnologice sau in domeniul stiintelor, asa cum s-a intamplat, de pilda, cu Imperiul Roman in timpul asa-numitei Pax Romana.
Una dintre primele propuneri pentru o unificare pasnica a statelor Europei prin cooperare si pastrarea statutului de membru egal dateaza din anul 1851 si apartine lui Victor Hugo. Au ramas emblematice cuvintele lui Victor Hugo, inspirat fiind de idealurile umaniste, prin care acesta facea o veritabila profetie care, la vremea respectiva, parea un vis: „Va veni o zi cand toate natiunile continentului, fara a pierde calitatile lor distincte sau glorioasele lor individualitati, vor fuziona intr-o unitate superioara formand astfel fraternitatea europeana. Va veni o zi cand nu vor mai exista alte campuri de batalie decat cele ale pietelor deschise ideilor. Va veni o zi cand gloantele si bombele vor fi inlocuite de voturi”. Dar nu a fost decat un vis spulberat de cele doua conflagratii mondiale care au marcat prima jumatate a secolului al XX-lea.
Cu toate acestea, personalitati de stat marcante, precum Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gaspari si, nu in ultimul rand, Winston Churchill au reiterat ideea Statelor Unite ale Europei prin intrarea Europei intr-o noua era, cea a unei organizari structurate bazata pe interese comune si fondata pe tratate care ar garanta statul de drept si egalitatea intre toate statele membre. Astfel, a trebuit sa treaca un secol pentru ca tot Franta, prin ministrul sau de Externe de la vremea respectiva, Robert Schuman, sa initieze formarea, impreuna cu Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, a ceea ce s-ar putea numi nucleul viitoarei Uniuni Europene, si anume Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO), reluand in acest fel planul lui Jean Monnet – cel care a conceput ideea primei Comunitati Europene a Carbunelui si Otelului, fiind apoi ales, in 1952, cel dintai presedinte al respectivului for. Acest lucru a fost posibil prin semnarea, in aprilie 1951, a Tratatului de la Paris, intrat in vigoare in iulie 1952. In acelasi timp, Robert Schuman, considerat unul dintre parintii Europei Unite, esueaza in ceea ce priveste proiectul Comunitatii Europene de Aparare. Actiunea Frantei, privind acest demers al lui Robert Schuman, a fost determinata de necesitatea, pe de o parte de a inlatura efectele catastrofale provocate de Primul si Al Doilea Razboi Mondial, prin reconstructia Europei si, pe de alta parte, pentru a evita posibilitatea izbucnirii unei noi conflagratii devastatoare pentru Europa. Dupa infiintarea CECO, din punct de vedere practic, dar si simbolic, spectrul conflictelor armate a fost transformat intr-un instrument al pacii si al bunei intelegeri intre tarile batranului continent.
Ec. dr. Marius STOICESCU
