O mama si pruncul ei – omorati de gripa porcina

<b>Internata la Maternitatea Ploiesti cu diagnosticul de gripa porcina o tanara mama a decedat, ieri. Tinuta in viata, timp de doua zile, cu ajutorul aparatelor, aceasta a decedat in jurul orei 10.30, dupa ce cu 48 de ore in urma isi pierduse copilul.

T. Elena, de numai 23 de ani, din localitatea Carbunesti, era insarcinata in sapte luni. Saptamana trecuta, tanara s-a prezentat la doctorul care-i supraveghea sarcina, acuzand stari de raceala. A fost internata la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Ploiesti pe 12 ianuarie, si, dupa numai o zi de tratament, au aparut primele simptome ale infectiei cu gripa porcina, confirmata, la scurt timp, de testele efectuate la Bucuresti.
Din cauza complicatiilor, medicii au fost nevoiti sa ii faca cezariana, insa, in pofida eforturilor acestora – copilul, care la nastere a avut doar 900 de grame – a murit.
,,In prezent, nu se impun carantina si alte masuri speciale in cadrul maternitatii. Trebuie sa se inteleaga ca este suficienta respectarea regulilor generale de igiena – spalatul pe maini cu apa si sapun si, de asemenea, nu trebuie tratata cu indiferenta nici vaccinarea. Am solicitat, deja, 50 de doze de vaccin antigripal pentru ca, probabil,in urma acestui caz vor fi mai multe persoane internate care vor dori sa se vaccineze, operatiunea fiind gratuita’’, ne-a precizat, ieri, Calin Boeru, managerul maternitatii.
Acesta a mai adaugat ca, in momentul internarii tinerei de 23 de ani, ea a stat in salon cu o alta pacienta care nu era gravida si care, in prezent, este monitorizata, aceasta din urma neprezentand nicio suspiciune de gripa noua.
De asemenea, si familia tinerei decedate este sub supraveghere medicala.
Anca Dobrescu, director executiv adjunct al Directiei de Sanatate Publica Prahova, ne-a declarat ca, de la inceputul sezonului rece 2010- 2011, la nivelul judetului au existat 15 cazuri de suspiciune de gripa porcina, dintre care doar unul singur a fost confirmat: cel al femeii la care ne-am referit mai sus, care provenea din mediul rural, si nu era vaccinata, acesta fiind primul caz de infectare cu virusul AH1N1 in acest an in judet.
Reamintim ca in sezonul 2009/2010, in Prahova, alte doua gravide au murit in urma infectiei cu virusul gripei porcine.
Potrivit specialistilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in cazurile de infectare cu virusul gripei porcine, rata mortalitatii are un nivel mai ridicat in randul persoanelor cu varste cuprinse intre 25 si 49 de ani.
C.DOBRE