Politia Locala, fara regulament de organizare

Deocamdata, Politia Locala Ploiesti – fosta Politie Comunitara – isi desfasoara activitatea fara a avea un regulament de organizare sau de functionare. Proiectul de hotarare prin care se propuneau noua structura si modul in care vor actiona politistii locali a fost retras de pe ordinea de zi a sedintei care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, urmand sa fie discutat intr-o alta intrunire a alesilor locali.

Luxten Lighting ilumineaza Ploiestiul inca un an

Compania Luxten Lighting va ramane la Ploiesti inca un an, potrivit deciziei luate de catre alesii locali, la sfarsitul saptamanii trecute. Acestia au votat prelungirea contractului nr. 1927/16.01.2001 de delegare a serviciului de iluminat public in municipiul Ploiesti, prin incheierea celui de-al 11-lea act aditional cu SC Luxten Lighting Co SA, pana la data de 15 ianuarie 2012. Prelungirea va inceta, insa, automat, in termen de 15 zile de la finalizarea procedurii privind atribuirea prin licitatie deschisa a serviciului de iluminat public al municipiului Ploiesti.
In expunerea de motive privind prelungirea contractului nu se precizeaza intentia municipalitatii de a anula aceasta licitatie. Se arata, insa, ca pentru selectarea unui operator de iluminat public in municipiul Ploiesti prin licitatie „sunt necesare aproximativ 50 de zile calendaristice si, dat fiind acest fapt, se impune prelungirea contractului de delegare a serviciului de iluminat public in municipiul Ploiesti”.

Natura 2000, in dezbatere publica europeana

Comisia Europeana lanseaza dezbaterea publica a Comunicarii pentru finantarea retelei Natura 2000, urmarind astfel identificarea unor noi modalitati de imbunatatire a procesului de finantare a retelei Natura 2000. Consultarea se face sub forma a 10 intrebari si ofera in acelasi timp posibilitatea de a participa in mod deschis la intrebari si raspunsuri. Consultarea publica se va inchide in data de 17 februarie 2011.
Mai multe informatii se pot obtine, potrivit site-ului oficial al Ministerului Mediului si Padurilor, la https://ec.europa.eu/environment/consultations/natura2000_en.htm si pe pagina web Financing Natura 2000 website.