Cristi Nica, unul dintre atacantii formatiei de fotbal Conpet Ploiesti, se afla intr-o situatie ingrata chiar inainte de reunirea lotului „transportatorilor”. Lui i-a expirat contractul de munca la societatea care patroneaza clubul si, cel putin deocamdata, acesta nu i-a fost prelungit. Pe de alta parte, contractul sportiv pe care il are cu CS Conpet mai este valabil si pentru anul 2011.
Asta inseamna ca, teoretic, Nica va putea juca la Conpet, dar nu va mai primi salariu!
„Nici nu stiu ce sa fac in acest moment. Eu as vrea sa raman, dar daca nu mi se prelungeste contractul de munca o sa fiu nevoit sa imi caut un alt club”, ne-a declarat Nica.
La randul sau, presedintele echipei, Marius Zencenco, a precizat ca a incercat sa obtina o prelungire a contractului de munca pentru Nica, dar fara folos, deocamdata. In aceste conditii, dupa ce Puchea a plecat de la Conpet in aceasta iarna, pare sa fi venit randul lui Nica sa paraseasca echipa de la Strejnic.
Pentru Cristi Nica, cea mai buna perioada din punct de vedere fotbalistic a fost cea in care a evoluat pentru Chimia Brazi.
Arbitrii judeteni, testati la finele lunii februarie
Prima sedinta a arbitrilor judeteni este programata pe 17 februarie, dupa cum se arata intr-un comunicat postat pe siteul propriu. Apoi, peste trei zile, la Complexul Olimpic de la Izvorani, arbitrii si stegarii de la nivelul Ligii A Prahova vor sustine probele fizice si teoretice. In schimb, pe 27 februarie vor fi testati cavalerii fluierului de la nivelul Ligii B si C Prahova, plus stagiarii. Insa, orele de incepere pentru verificari nu au fost comunicate, cel mai probabil urmand sa fie anuntate la prima sedinta a arbitrilor prahoveni din acest an.
Altfel, pentru a putea arbitra in partea secunda a actualului sezon, cavalerii fluierului local trebuie sa obtina cel putin nota 7 la teorie, iar la probele fizice sa obtina baremul la testul Cooper, alergare pe distanta de 50 si 200 de metri.
Stoian asteapta returul
Capitanul echipei nationale de amatori, Daniel Stoian, abia asteapta sa revina pe terenul de joc, dupa ce in turul acestui campionat s-a accidentat destul de grav. In partida disputata de echipa unde este legitimat, Avantul Maneciu, pe teren propriu, cu Caraimanul Busteni, Stoian si-a fracturat bratul drept, in urma unui contact cu un adversar. „Am inceput sa fac unele exercitii de alergare, dar ma jeneaza suruburile montate la operatie, in brat. Initial, am fost tentat sa renuntat la fotbal, dar acum nu mai sunt de aceeasi parere”, ne-a spus Daniel Stoian, fotbalist care la inceputul acestui an implinit o frumoasa varsta.
Grupaj realizat de Cristi DAMIAN si Edi MOLDOVAN