Decizia din 7 ianuarie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind suspendarea aplicarii Hotararii de Guvern 735/2010 in ceea ce priveste recalcularea pensiilor militare, ale politistilor si ale functionarilor din sistemul penitenciar este valabila doar pentru cei 251 pensionari-militari care au actionat in instanta decizia Guvernului. Pentru restul pensionarilor care au activat in MApN si MAI, sosirea deciziilor de pensionare pe luna aceasta a picat ca un trasnet. Toti se asteptau la anumite reduceri, dar sumele le-au fost injumatatite si, in cazul altora, mai mult decat atat. “Am primit mai putin cu 52% fata de luna decembrie. Am 65 de ani, am o familie, am rate la banci. Cine putea sa creada ca, dupa ce am desfasurat 40 de ani de activitate, se vor gandi guvernantii ca am pensia prea mare si ca trebuie redusa in halul asta? Adeverintele cu veniturile din perioada activa, emise de catre minister in vederea recalcularii pensiei, contin foarte multe lipsuri si date eronate. Acum, sunt terminat. Nu o sa mai pot plati nici jumatate din cheltuielile lunare”, ne-a spus Andrei Popa, un pensionar militar din Ploiesti cu gradul de locotenent-colonel. “Eu intruneam toate conditiile precizate in noua lege si nu avea cum sa mai taie. Am trimis dosarul complet catre Ministerul Apararii. Mi-au taiat 49% din pensie. Am calculat acasa, pe baza acestui nou sistem de calcul, pe toate partile. Nu imi iese in niciun fel suma primita. Zici ca au taiat cu ochii inchisi”, ne-a declarat un maior-pensionar, tot din Ploiesti. Aceeasi problema ii framanta si pe membrii ploiesteni ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, in Rezerva si in Retragere (SCMD) cel care a inaintat si actiune in instanta. “Avem 224 de membri in Ploiesti, un numar nu foarte mare dar care a inregistrat o crestere importanta in ultima vreme, ca urmare a conditiilor incerte in care ne aflam. In Prahova exista, deocamdata, aproape 8000 de pensionari militari care sunt, cu totii, afectati de aceste masuri. Majoritatea membrilor sunt constituiti parte reclamanta alaturi de presedintele Sindicatului, colonel (r) doctor Mircea Dogaru, la acest proces. Decizia Curtii a fost data, iar suspendarea recalcularii, noi consideram ca ar fi trebuit sa se aplice tuturor pensionarilor militari. In legatura cu acele adeverinte de venit emise de minister, sunt niste falsuri grosolane in proportie de 90%, care nu au nicio valoare legala, deoarece sunt gresite si contin date inventate. Nu putem lupta decat daca suntem uniti, iar sindicatul nostru, avand personalitate juridica, poate reprezenta cel mai bine interesele militarilor in rezerva sau in retragere”, ne-a declarat colonelul (r) Ion Visan, presedintele filialei SCMD Ploiesti. In conferinta de presa sustinuta marti 11 ianuarie, oficiali ai Ministerului Apararii Nationale si-au recunoscut greseala de a fi calculat aceste pensii fara a avea la baza adeverintele de venit ale fostelor cadre, si au promis ca vor achita retroactiv sumele pierdute, insa s-au si aparat sustinand ca acuzatiile rezervistilor sunt nefondate. Intr-un comunicat remis pe site-ul sindicatului militarilor in rezerva, semnat de catre presedintele acestuia, colonel (r) Mircea Dogaru se arata ca “domnii Oprea, Igas, Boc n-au tinut seama de niciun plafon de 3000 de lei, motiv pentru care ne permitem sa-l atentionam pe domnul presedinte al Romaniei ca a fost mintit. “Batalia decisiva se va da la recursul pe hotararea de anulare a HG 735/2010, pronuntata de Curtea de Apel Cluj, recurs care nu a fost, inca, cerut de Guvern, drept pentru care nu stim cand se va judeca – poate in mai, poate in iunie”, afirma in alt comunicat liderul organizatiei. Acesta mai promite ca sindicatul va face plangeri penale impotriva ministrilor Apararii, Internelor, si tuturor emitentilor de adeverinte de venit, pentru infractiunea de fals, uz de fals si abuz. Acum, sindicalistii militari se pregatesc sa depuna contestatii pe baza cupoanelor de pensie primite, catre ministerele in cadrul carora au activat.
Alex POLICALA














