La Ploiesti si Bucov s-a sarbatorit, in avans, Ziua Culturii Nationale, prin omagierea figurii politice si culturale a celui care a fost Constantin Stere, scriitor, jurist si om politic de mare anvergura in epoca de dinaintea Primului Razboi Mondial si in prima parte a perioadei interbelice.
Consiliul Judetean Prahova, in colaborare cu Academia Romana si Fundatia Constantin Stere a organizat joi o serie de manifestari dedicate marelui om politic care a activat si a trait si in Prahova. Manifestarile au precedat si au pregatit Ziua Culturii Nationale, care a fost stabilita prin Legea 238/2010 pe data de 15 ianuarie. Alaturi de reprezentantii organizatorilor, precum Mircea Cosma – presedintele Consiliului Judetean Prahova, academicianul Eugen Simion, academicianul Marius Sala- vicepresedinte al Academiei Romane, dintre persoanele publice au mai fost prezente, Mircea Ionescu-Quintus – presedinte de onoare al PNL, Valeriu Matei – scriitor din Basarabia, Mihai Cimpoi – presedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, senatorii Teodor Melescanu, Georgica Severin si Daniel Savu, deputatii Adriana Saftoiu si Victor Socaciu, dar si jurnalista Corina Dragotescu.
Participantii au depus buchete de flori in fata celor doua busturi ale lui Constantin Stere din parcul memorial cu acelasi nume din Bucov. Manifestarea a culminat cu decernarea post-mortem a diplomei de membru al Academiei Romane lui Constantin Stere, chiar in casa in care acesta a trait, casa ce a fost transformata si amenajata in muzeu la finele anului trecut de catre Consiliul Judetean Prahova. Constantin Stere (1865 – 1936) a fost un om politic controversat, de origine basarabeana care a indurat regimul represiv rusesc, deoarece se lupta pentru cauza romanilor din Basarabia inainte de Primul Razboi Mondial. La momentul dezintegrarii fostului imperiu tarist, Stere a avut un rol determinant in decizia noului for parlamentar de la Chisinau (Sfatul Tarii), de a se uni cu Regatul Romaniei, la 27 martie 1918. Ca ideolog, Constantin Stere a sustinut teoria poporanista care punea accent pe dezvoltarea micilor gospodarii taranesti, ca baza principala a dezvoltarii economice. De asemenea, a fost printre primii sustinatori ai sistemului de vot universal, fapt care s-a petrecut dupa Primul Razboi Mondial.
La finalul manifestarilor, s-a tinut un seminar despre opera lui Constantin Stere dar si despre insemnatatea unei zile a culturii nationale asa cum a fost decretata pe data de 15 ianuarie, in Sala „Europa” a Palatului Administrativ, unde personalitati din lumea academica romana si moldoveneasca au tinut scurte discursuri. „Era necesara o zi a culturii, pentru ca aceasta cultiva ideea de speranta, ne face mai buni si mai inteligenti. De asemenea, nu trebuie sa uitam ca literatura ne ajuta sa respiram, tocmai de aceea am facut toate eforturile sa publicam cele 8 volume din opera lui Constantin Stere, deoarece acesta este un simbol marcant al unitatii nationale”, a declarat academicianul Eugen Simion. Referindu-se la actul de lege adoptat de Parlamentul Romaniei, privind stabilirea datei de 15 ianuarie pentru sarbatorirea culturii nationale, academicianul si scriitorul basarabean, Mihai Cimpoi, a spus ca se discuta si in Republica Moldova despre posibilitatea alegerii aceleiasi zile pentru omagierea culturii. „Pentru eforturile si stradaniile domnului presedinte Mircea Cosma care a reusit sa redea culturii pe omul Constantin Stere, va rog sa ma considerati de acum, prahovean”, a incheiat acesta.
„Ne-am propus sa reaprindem in sufletele noastre personalitatea lui Constantin Stere, cel care este unul dintre autorii actiunii de renastere nationala a poporului roman. A avut curajul de a proclama, de la Chisinau, destinul poporului roman. Trebuia sa facem dreptate acestui roman a carui opera a fost interzisa sub regimul comunist. Ar trebui sa fie un exemplu generatiilor actuale, deoarece ne pierdem timpul in campionatul national al datului cu parerea si uitam de mandria de a fi romani”, a declarat Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova.
La final au fost acordate 18 diplome de excelenta, catre personalitati ale culturii, politicii si publicisticii romanesti, precum Mircea Ionescu-Quintus, Eugen Simion, Victor Socaciu, Teodor Melescanu, jurnalista Corina Dragotescu etc.
Alex POLICALA