
Dragi cititori,
acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc
punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.
Cand va fi asfaltata strada Libertatii din Baicoi?
„Locuitorii strazii Libertatii din Baicoi au fost mintiti cu nerusinare ca aceasta strada va fi asfaltata, iar in toamna anului trecut au venit muncitori cu utilaje si au nivelat-o, promitandu‑ne ca va avea intr-adevar un aspect de strada. Din pacate, minunea a durat doar trei zile, iar dupa nivelarea strazii un drum agricol cred ca arata mai bine decat aceasta deoarece este mult noroi. Se va mai asfalta vreodata?”.
Eliza D., Baicoi
* * *
De la Silviu Fenic, viceprimarul orasului Baicoi, am aflat ca strada Libertatii se afla inclusa, alaturi de alte strazi din orasul amintit, intr-un program guvernamental de asfaltare. Urmeaza ca in aceasta saptamana sa demareze lucrarile de inlocuire a conductei de gaze din zona si, in vara acestui an, strada va fi asfaltata. De altfel, potrivit precizarilor facute de catre interlocutorul nostru, anul trecut, lucrarile care s-au realizat pe strada amintita au fost cele necesare pentru pregatirea ei in vederea asfaltarii.














