Institutul National al Magistraturii (INM) a publicat, recent, rezultatele obtinute de catre aspirantii la un loc dintre cele 100 scoase la concurs (50 de posturi de judecator si, respectiv, alte 50 – de procuror) pentru sesiunea care a inceput in data de 23 ianuarie.
Spre deosebire de examenul din toamna anului trecut, cand, desi au fost scoase la “bataie” 200 de locuri, dar au fost ocupate numai 69, de data aceasta lucrurile stau cu totul altfel: 361 de candidati au obtinut, la testul grila, eliminatoriu, nota minima sapte (7).
Acestia urmeaza sa treaca prin furcile caudine ale celei de-a doua etape a examenului: proba de rationament logic si interviul. Printre cei care s-au “calificat” pentru aceasta a doua etapa a examenului se afla si noua pretendenti la roba de magistrat, inscrisi la Tribunalul Prahova.
Reamintim ca, pentru a dobandi calitatea de auditor de justitie, nota finala reprezinta 75% din testul grila, 15 % din proba rationamentului logic si 10% din interviu.