Traficul rutier a cunoscut, la nivelul judetului, o intensificare fara precedent in 2010, atat a circulatiei pe drumurile nationale, cat si in centrele urbane, in conditiile in care este traversat de patru drumuri nationale importante (DN1; DN1 A; DN1 B; DN1 D), dar si de catre numeroase drumuri judetene. Angajatii Serviciului de Politie Rutiera Prahova sunt de parere ca aceasta crestere a numarului de autovehicule pe sosele, in conditiile in care infrastructura rutiera a ramas la nivelul celei din anii t90, provoaca frecvent ambuteiaje, in special in zilele de la sfarsitul saptamanii, in zilele de sarbatoare si in perioada sezonului estival.
Astfel, din datele provenite de la Politia Rutiera Prahova, numai pe principala artera de circulatie din Romania, DN1, sistemul de monitorizare video a traficului a inregistrat in zona localitatii Barcanesti o medie zilnica de 35.300 de autovehicule, in ambele directii.
De exemplu, cea mai aglomerata zi pe Drumul National 1 a fost data de 13 august 2010, cand au fost inregistrate peste 49.300 de autovehicule in zona localitatii Barcanesti. Perioada cea mai aglomerata pe acest drum, din punct de vedere rutier, a fost in intervalul calendaristic 15 iulie – 14 august 2010, cand au fost numarate peste 625.000 de autovehicule in ambele sensuri de mers.
Cum pe drumurile extraurbane, atat judetene cat mai ales nationale, se produc cele mai multe accidente cu urmari grave, politisti rutieri acorda o atentie sporita supravegherii traficului desfasurat pe acestea.
Din fericire, in 2010, comparativ cu anul 2009, in judetul Prahova a scazut numarul accidentelor grave cu 12%, s-a remarcat o reducere cu 6% a numarului deceselor provocate de accidentele rutiere cat si a cazurilor de raniri, cu 34%. In ceea ce priveste zilele din saptamana in care au loc cele mai multe evenimente nefericite, se remarca zilele de luni, vineri si sambata.
Printre cauzele principale generatoare de accidente in Prahova se detaseaza traversarea neregulamentara a pietonilor, urmata de viteza nedaptata la conditiile de drum si neacordarea prioritatii de trecere a vehiculelor.
Alex POLICALA