In cursul anului recent incheiat, fermierii romani indreptatiti au beneficiat de fonduri europene nerambursabile in valoare de peste 1 miliard de euro. Din aceasta suma, aproximativ 600 de milioane de euro reprezinta plati acordate beneficiarilor proiectelor de investitii implementate de catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. In total, de la demararea Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), in anul 2008, agricultorii au incasat, din partea Uniunii Europene, subventii insumand 1,72 de miliarde de euro. „Putem spune ca, odata cu 2010, am inceput sa intram in ritmul normal de plati. Faptul ca, in decursul unui singur an, am reusit sa platim agricultorilor peste 1 miliard de euro este o realizare care ne indreptateste sa privim pozitiv in anii urmatori, adica volumul subventiilor acordate fermierilor sa fie mult mai mare”, a declarat presei Eugen Popescu, directorul adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.
Cea mai mare valoare a platilor (aproximativ 218 milioane de euro) a fost directionata catre proiectele de investitii circumscrise Masurii 121 („Modernizarea exploatatiilor agricole”). Pana in anul 2013, suma disponibila prin PNDR este de circa 9,6 miliarde de euro. Raportat la valoarea contractelor incheiate, au fost utilizate 49 la suta din fondurile mentionate, 18 la suta dintre acestea fiind deja achitate catre beneficiari. Reamintim ca prin PNDR se acorda fonduri europene nerambursabile pentru investitii private si publice care vor asigura modernizarea satelor din Romania. Pentru realizarea acestui program au fost alocate, in perioada 2007 – 2013, aproape 10 miliarde de euro, dintre care peste 8 miliarde de euro provin de la Uniunea Europeana, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, restul provenind de la bugetul national.
C. DUMITRU













