30 IANUARIE
Ieri dupa-amiaza, tronsonul DN1 – Predeal – Comarnic a fost, din nou, foarte aglomerat. Cele peste 25.000 de autovehicule care “au urcat” spre statiunile montane in zilele de vineri si sambata – conform Dispeceratului de monitorizare a traficului de la Barcanesti, s-au intors spre Capitala in clasicul sistem “bara la bara”.
31 IANUARIE
Astazi, este data limita in care firmele pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor, daca la finele lui 2010 au indeplinit urmatoarele conditii: au realizat venituri, altele decat din activitati in domeniul bancar, al asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, din jocuri de noroc, management sau consultanta financiara. De asemenea, au pana la 9 salariati si au realizat, anul trecut, venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 100.000 de euro.
1 FEBRUARIE
Maine, parlamentarii isi reiau activitatea. Convocarile pentru Camera Deputatilor, cat si pentru Senat – in prima sesiune ordinara a anului 2011 – au fost facute de catre presedintii celor doua camere legislative ale Parlamentului, de saptamana trecuta. Chiar daca au avut vacanta, una dintre temele care urmeaza sa fie analizate de catre parlamentari: plasarea independentilor in Birourile Permanente – ceea ce presupune renegocierea locurilor tuturor partidelor – cu siguranta, ii va determina pe acestia sa revina la vechile dispute.