CARMEN SYLVA (IV)
Doi ani mai tarziu, la 25 septembrie/7 octombrie 1883, a avut loc inaugurarea oficiala a Castelului Peles, in prezentá a numerosi invitati romani si straini printre care membri ai unor familii domnitoare, ai unor guverne si parlamente etc.
In ansamblu, castelul marturisea conceptia lui Carol I, dar este greu sa nu recunoastem si influenta sotiei sale. In ceea ce priveste partea din castel destinata exclusiv ei, aceasta poarta amprenta personalitatii reginei. Intr-o scrisoare adresata mamei sale, Elisabeta spunea: <
Apartamentele reginei, deosebit de bogate si de elegante, erau decorate dupa gustul delicat si romantic al acesteia de sculptorul Stoerh. Sala de muzica a reginei, captusita cu lemn de nuc, frumos lucrat, pana la jumatatea peretilor, cu geamurile-i colorate, cu orga si cu stranele insirate de jur-imprejur, dadea impresia unei capele. Lemnaria era despartita de pereti si de tavan printr-un spatiu de cativa centimetri, ceea ce ii dadea rezonanta unei viori. Harpe, piane, alte instrumente muzicale se amestecau cu stranele in stil renascentist si cu mobila severa. Frescele executate de Dora Hitz infatiseaza scene si personaje din operele lui Carmen Sylva (Yehova, Pelerinajul durerii, Vrajitoarea, Safo, O rugaciune etc.). In interstitii, regina a pictat, ea insasi, flori de marime mai mare decat cele naturale, care, privite la inaltimea la care se gasesc, sunt cele mai aratoase. Pe geamurile colorate se vad subiecte inspirate din povestile noastre nationale, ca si din legendele lui Alecsandri .
Budoarul reginei era precedat de o mica biblioteca, acesteia placandu-i sa lucreze avand in fata “Biciuirea lui Christos” de Alonso Cano si alaturi “Dominicanul” de Domenico Sampieri. Budoarul era plin de stofe si covoare ale caror culori vii si armonioase erau intr-un placut contrast cu fata inchisa a lemnariei. Erau in el lucrari de mare valoare: o schita de Rubens, primul studiu al tabloului “Plimbarea prin gradina” de la Pinacoteca din Munchen, un pastel de Greuze, un ulei al lui Gerard Douffet, “Punerea in mormant”, pe un sevalet studiul lui Delacroix la “Barca lui Dante”. Pretutindeni obiecte de arta, mobile de pret, suveniruri de familie, printre care o colectie de portrete ale micii printese Maria.
Din tot castelul, dar mai ales de la ferestrele acestui budoar, se vedeau niste privelisti minunate ale muntilor, padurilor, poienilor intr-o larga panorama. Incantata, regina scria: << Fagii si brazii par ca voiesc sa intre in casa la noi>>.
Si in multe alte parti ale castelului recunoastem amprenta romantica a Elisabetei. Aici si-a trait ea o buna parte a vietii sale, cu bucuriile si cu durerile ei. Aici, mai ales si-a purtat acel doliu sufletesc indelungat, dupa copila ei, moarta atat de timpuriu. Aici s-a atasat de fiul ei adoptiv, Ferdinand, si i-a urmarit cu emotie idila cu domnisoara ei de onoare Elena Vacarescu, transformata intr-o puternica dragoste. Aici a asistat, neputincioasa, la deznodamantul dramatic al idilei, terminata cu exilarea, din ratiuni de stat, a Elenei Vacarescu.
A urmat boala napraznica a printului mostenitor Ferdinand, caruia i s-a recomandat sa mearga la Sinaia. In lungile luni de boala si de convalescenta, Elisabeta nu s-a miscat de la Peles, unde l-a adus si pe medicul german G. Kremnitz (1843-1897). S-a reusit astfel stabilizarea si chiar vindecarea (fara sa poata inlatura deplin fragilitatea sanatatii) tanarului.
Regina s-a bucurat mult cand, dupa un an si ceva, fiul ei adoptiv s-a casatorit cu principesa Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria a Angliei. Desi erau firi total diferite, prin concesii reciproce, au reusit sa se inteleaga si sa formeze o singura familie regala a Romaniei. De altfel, aveau si resedinte separate, perechea princiara locuind la Cotroceni si, mai tarziu, la Sinaia, la Pelisor. Pe nepotii ei, mai ales pe cei mai mari, care le purtau si numele, Carol si Elisabeta, ii adorau. Cand ea era la Sinaia, cei doi copii erau nelipsiti de la Peles.
Dar aici, la Peles, Elisabeta a fost, mai mult decat oriunde, Carmen Sylva. De copila, ea a fost si a ramas toata viata indragostita de arta sub toate formele ei, fiind, in acelasi timp, inzestrata cu un puternic si divers talent. A socotit insa, ca in aceasta lume minunata a culturii, a artei, ea trebuia sa intre si sa traiasca sub un alt nume decat cel purtat in viata comuna. Inca inainte de a se casatori, ea si-a luat pseudonimul Carmen Sylva, la care nu va renunta niciodata si cu care isi va semna toate creatiile.
Poate ca, in alte conditii, aceasta femeie ar fi devenit o mare creatoare in vreun domeniu al artei, un nume de referinta in epoca respectiva. S-a risipit insa in mai multe directii spre care o indemna talentul ei, nu si-a lasat nici timpul, nici posibilitatile de concentrare pentru a adanci vreuna dintre ele.
Paul D.POPESCU
