Avand in vedere ultimele aparitii in presa a unor afirmatii cu privire la faptul ca domnul Florian Ionita, liderul Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din Prahova, va fi cercetat de Biroul de Control Intern din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova pentru ofense aduse insemnelor statului, urmare a participarii la mitingul politistilor de la Bucuresti, de anul trecut, facem urmatoarele precizari:
Domnului Florian Ionita i-au fost suspendate raporturile de serviciu incepand cu data de 1.04.2008, pentru perioada cat indeplineste functia de presedinte al Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din Prahova, astfel ca fata de acesta nu se pot dispune masuri de sanctionare disciplinara.