Aproape jumatate din populatia Romaniei traieste in mediul rural, ocupandu-se in principal cu muncile campului. Situatia este aproape neschimbata de decenii. Cu toate acestea, in privinta numarului pensionarilor agricultori au avut loc, in tot acest rastimp, mutatii profunde. In decembrie 2001, bunaoara, castigau o amarata de pensie de pe urma trudei pe ogoarele patriei 1.738.600 de romani, pentru ca noua ani mai tarziu (n.n. – mai exact, la finele lui septembrie 2010, ultima luna de raportare a Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale – CNPAS), numarul acestora sa scada la mai mult de jumatate – ajungand la 722.300 de persoane. Semn ca, pe de o parte, firmele cu profil agricol nu s-au inmultit intre timp, precum ne-au tot promis guvernantii, ba, dimpotriva, iar pe de alta parte, ca unii dintre agricultori nu sunt angajati cu carte de munca.
Revenind la situatia pensionarilor agricultori, ne-a pus de-a dreptul pe ganduri si faptul ca, in 2001, aproape 38 la suta dintre acestia erau incadrati in gradul II de invaliditate, procent care in luna septembrie 2010 ajunsese la 55 la suta! Asadar, ce dovada mai clara ar trebui pentru a se intelege ca munca in agricultura a fost si a ramas, din pacate, una dintre cele mai grele, mai istovitoare din cate exista in nomenclatorul national al meseriilor. Iar multi dintre noi o stim prea bine de la parintii si bunicii nostri care, in parte, nici n-au mai apucat pensia, tocmai din acest motiv. In plus, munca in agricultura figureaza si printre cele mai prost platite – asta cel putin in Romania – caci pensia medie a unui agricultor (care, de-a lungul anilor, a lucrat adeseori zi-lumina, uneori pe calduri caniculare, alteori pe ger de crapau pietrele) este, astazi, de doar 310 lei. Altfel spus, dintotdeauna taranul roman a fost primul la munca, dar ultimul la drepturi.
D. CONSTANTIN
