In aceasta luna, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova va demara alte trei cursuri de formare profesionala a somerilor. Astfel, cei interesati pot urma cursurile pentru agent paza si ordine, bucatar si ospatar (chelner), sau pentru vanzator in unitati de alimentatie. In cazul primului curs, singura conditie este aceea ca persoanele care doresc sa se inscrie sa aiba cel putin opt clase, iar in cazul celorlalte cursuri somerii trebuie sa fi absolvit cel putin 10 clase. In total le sunt oferite somerilor prahoveni 112 locuri, iar cursurile au o durata cuprinsa intre 10 si 16 saptamani, in functie de fiecare calificare.
Cursurile de teorie se desfasoara la Centrul de Formare Profesionala al agentiei, iar cele practice – in cadrul unor firme specializate. In plus, somerii navetisti beneficiaza de decontarea integrala a abonamentului de calatorie pe perioada desfasurarii cursurilor.
Inscrierea la cursurile amintite se face la Centrul de formare profesionala al AJOFM Prahova din Ploiesti, Soseaua Vestului, nr 19 (sediul fostei Scoli de Soferi Amatori) in baza actelor de studii, a certificatului de nastere si de casatorie (dupa caz), a actului de identitate, a carnetului de somer, prezentate in original si copie, precum si a actului medical din care sa rezulte ca solicitantul este apt de munca. In cazul persoanelor care nu mai beneficiaza de indemnizatie de somaj si nu au venituri, este necesara adeverinta de venit eliberata de Administratia Finantelor Publice, iar pentru cei care nu au loc de munca sau venituri – adeverinta de inregistrare la AJOFM ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca.
Este bine de stiut faptul ca aceste cursuri pot fi urmate si de catre persoanele incadrate in munca, numai ca acestea nu beneficiaza de gratuitate, cheltuielile cursului fiind suportate in acest caz de catre cursanti sau de catre agentii economici unde cei in cauza sunt angajati.
Anemary GRIGORE