Confederatiile sindicale l-au anuntat pe premier, printr-o scrisoare deschisa, ca se suspenda din toate comisiile de dialog social sau oricare alte consultari in cadrul comisiilor ministeriale si judetene, inclusiv la Consiliului Economic si Social, deoarece Guvernul nu tine cont de partenerii sociali. Confederatia Nationala Sindicala “Cartel Alfa”, Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania – Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania, Blocul National Sindical, Confederatia Nationala Sindicala “Meridian” i-au scris premierului ca Guvernul le rezerva partenerilor sociali exclusiv rolul de figuranti, fara sa tina cont de niciuna dintre propunerile si solicitarile acestora, motiv pentru care au decis sa se suspende din toate Comisiile de Dialog Social si sa nu mai participe la nicio alta consultare in comisiile ministeriale si judetene, inclusiv la Consiliul Economic si Social. Reprezentantii confederatiilor sindicale sustin ca intalnirile la care participa sunt folosite de Guvern ca justificari ale “consultarii democratice”, in contradictie cu spiritul dialogului social european, a Conventiilor Organizatiei Internationale a Muncii si a directivelor Uniunii Europene. “Desi partenerii sociali, patronatele si sindicatele au comunicat ca urgenta pietei muncii in Romania este modificarea legii patronatelor, a legii sindicatelor, a legii contractului colectiv de munca, a legii conflictelor de munca, a legii inspectiei muncii si a legii tribunalelor muncii, si nu modificarea Codului Muncii, solicitata de Consiliul Investitorilor Straini si de Camera de Comert Romano-Americana, Guvernul, inca o data, printr-o simulare a dialogului social, doreste sa impuna reguli proprii pe piata muncii, care sa dea satisfactie sponsorilor politici”, mai arata sindicalistii in scrisoarea deschisa adresata premierului. Potrivit celor cinci confederatii sindicale, singurele opinii pe care Guvrenul le-a agreat pana acum sunt cele care satisfac pretentiile multinationalelor reprezentate de Consiliul Investitorilor Straini si de Camera de Comert Romano-Americana, fara a se tine cont de niciunul din argumentele, propunerile si solicitarile venite din partea patronatelor si sindicatelor, “singurele care pot reprezenta interesele lucratorilor pe piata muncii din Romania”.
Proiectul de lege privind modificarea Codului Muncii a fost pus in dezbatere publica, la sfarsitul saptamanii trecute, pe site-ul Ministerului Muncii. Confederatiile sindicale si patronale au respins propunerea Ministerului Munci de modificare a Codului Muncii, afirmand ca noile prevederi au fost facute la presiunea Camerei de Comert Romano – Americane si a Consiliului Investitorilor Straini, fara consultarea partenerilor sociali.