Pentru a nu deveni victime ale raufacatorilor si a nu fi implicati in evenimente nedorite, in perioada sarbatorilor de iarna, este bine sa respectati urmatoarele recomandari pe care vi le fac politistii.
In locurile publice:
• Aveti grija de bunurile dumneavoastra atunci cand va aflati in locuri aglomerate, la piata, in magazine, in mijloacele de transport in comun etc. !
• Nu afisati ostentativ bunurile de valoare atunci cand va aflati in locuri publice !
• Nu va lasati copiii nesupravegheati si nu le permiteti sa poarte cheia locuintei la vedere !
• Evitati sa intrati in discutie cu necunoscutii care va pot aborda pentru diferite acte de caritate, pot fi escroci, al caror scop este acela de a va insela !
• Nu raspundeti la provocari cu violenta, incercati sa evitati conflictele, iar daca nu reusiti, sunati de urgenta la numarul 112- apel gratuit !
• Nu consumati in exces bauturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi inlesnita de consumul de alcool !

In traficul rutier:
• Inainte de a pleca la drum, verificati intotdeauna starea tehnica a autovehiculului si interesati-va in privinta starii traseului pe care urmeaza sa il parcurgeti, sunand la la Comandamentului Central de Iarna !
• Adaptati permanent viteza de rulare la conditiile de drum si de trafic !
• In zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scazute, fiti mai atenti la pietoni ! Acestia sunt mai putin prudenti, se ascund sub umbrele, privesc mai putin in jur si nu se asigura corespunzator la traversare;
• Echipati-va masina corespunzator, nu plecati la drum fara anvelope de iarna, lanturi si material antiderapant !
• Verificati farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelulului, lichidului de parbriz si instalatia de incalzire !
• Verificati daca dispozitivele de iluminare si semnalizare, stergatoarele de parbriz si instalatiile de climatizare functioneaza corespunzator !
• Circulati cu viteza redusa, pentru a putea frana in conditii de siguranta! Tineti cont de faptul ca atunci cand este zapada, distantele sunt mai greu de apreciat. De aceea, mentineti o distanta mai mare intre masina dumneavoastra si cea din fata;
• Evitati sa actionati brusc frana si mecanismele de directie, deoarece puteti derapa foarte usor ! Folositi cu precadere frana de motor. Pe portiunile acoperite cu polei nu trebuie sa virati si sa franati in acelasi timp;
• Nu efectuati depasiri riscante, pentru ca puteti derapa foarte usor !
• Nu consumati alcool si nu conduceti daca simtiti ca sunteti obositi !

La cumparaturi:
• Portmoneul nu se aseaza niciodata la vedere sau in bagaje, deasupra cumparaturilor;
• Locul cel mai sigur pentru pastrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentatiei;
• Feriti-va de priviri indiscrete cand scoateti banii;
• Nu va lasati amagiti de vanzatorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafacute, fie provin din savarsirea unor infractiuni;
• Nu va lasati copiii nesupravegheati !
• Daca observati lipsa copilului, anuntati imediat agentul de paza al magazinului respectiv si chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anuntati cea mai apropiata unitate de politie sau sunati la numarul de urgenta 112 !

In mijloacele de transport in comun:
• Dati dovada de vigilenta si atentie fata de conduita persoanelor de langa dumneavoastra, atunci cand asteptati mijloacele de transport in comun !
• Tineti, pe cat posibil, bagajul asezat in fata dumneavoastra !
• Supravegheati atent buzunarele si geanta in care aveti bani si documente, pentru a preveni furtul acestora !

In tren:
• Nu lasati bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp !
• Nu consumati bauturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute !
• Nu incredintati bunurile personale si bagajele unor persoane necunoscute !
• La urcarea si coborarea din tren, supravegheati atent bagajele si buzunarele!
• La plata legitimatiilor de calatorie, nu expuneti la vedere intreaga suma de bani pe care o aveti la dumneavoastra !
• Evitati transportarea unor sume mari de bani sau valori daca nu va luati masuri de siguranta corespunzatoare !
• Cereti sa vi se prezinte, si verificati cu atentie, legitimatiile persoanelor care isi declina calitati oficiale, retineti numele acestora si institutia din care fac parte !
• Daca pe timpul calatoriei luati cunostinta despre savarsirea vreunei infractiuni, sesizati de indata politia transporturi din statiile de cale ferata si trenurile de calatori !

Atentie la colindatori !
In preajma Sarbatorilor de Iarna, raufacatorii pot profita de buna-credinta a cetatenilor si, deghizati in colindatori, pot fura din locuintele ale caror usi le sunt deschise sau din locuintele pe care le gasesc descuiate.
• Acordati maxima atentie persoanelor care suna la usa dumneavostra sau pe care le introduceti in casa !
• Obisnuiti copiii sa nu deschida usa nimanui in lipsa dumneavoastra, ca sa nu tradeze ca sunt singuri in casa !
• Nu lasati cheile apartamentului sub pres sau in cutia de scrisori !
• La plecarea de acasa, nu lasati in usa bilete care sa dezvaluie acest lucru !
• Impreuna cu vecinii, stabiliti un sistem de supraveghere atunci cand lipsiti de acasa, in mod special in noaptile de Craciun si Revelion!
• Asigurati-va usa locuintei cu incuietori performante !
Atentie la ofertele de vacanta postate pe internet !

De asemenea, in aceasta perioada, parintii sunt rugati sa supravegheze copiii cu atentie sporita deoarece acestia sunt expusi accidentelor survenite in urma folosirii necorespunzatoare a obiectelor de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice.

Singurele obiecte pirotehnice care pot fi achizitionate si folosite de catre cetateni sunt: stelute, lumanari scanteietoare, jerbe cu scantei, minifacle si minisori, cu o masa maxima de amestec pirotehnic de 3 grame.

Politia Romana recomanda cetatenilor care opteaza pentru alegerea unui pachet de serviciituristice de pe internet verificarea temeinica a ofertei respective (existenta unitatii de cazare in zona respectiva – hotel, pensiune etc.–, autenticitatea agentiei de turism care ofera respectivele destinatii turistice), intrucat „ofertele tentante” nu sunt intotdeauna si reale.