Regasirea simtului profund al solidaritatii. Asta le-a urat seful statului romanilor, de Craciun. Si le-a mai dorit, totodata, ca sa aiba puterea de a spera pentru a se implini binele de care societatea romaneasca are atata nevoie. Nu le-a mai urat, insa, ca sa „traiasca bine!”. Probabil ca mesajul l-a pastrat pentru noaptea dintre ani…
Intr-o perioada cand in Romania valorile sunt cu totul altele decat cele care sa conteze cu adevarat, vorbele presedintelui sunt extrem de reci, fara niciun fel de consistenta, topindu-se precum fulgii de nea. Nu au cum, dar nici unde sa se aseze. Pe suflet, nici atat! De fapt, magia mesajelor prezidentiale s-a risipit de mult. Oricat s-ar stradui, seful de la Cotroceni nu mai poate sa convinga pe nimeni. Diferenta intre vorbe si fapte este colosala! In schimb, vrea ca poporul sa regaseasca simtul – si profund – al solidaritatii (!?!). Au, romanii, insa, vreun exemplu de la case mai mari in aplicarea acesteia? Faptul ca salariul prezidential este donat la „Fondul Solidaritatea” nu cred ca poate fi considerat un exemplu de solidaritate. Este doar un gest de caritate care a fost inventat de mult timp.
In aceste vremuri, daca tot se cere solidaritate, ar fi trebuit si ca aceia care hotarasc in numele si pentru cei multi sa demonstreze, cu adevarat, ca stiu ce inseamna acest termen.
Solidaritatea ar trebui sa se vada in fiecare gest, in fiecare mimica a fetei. Numai ca decenta este un teritoriu pe care politicienii inca se tem ca sa paseasca, de frica sa nu se rataceasca. Prin urmare, le este mai usor sa se joace cu vorbele, crezand inca in mirajul zicerii ca „vorba dulce, mult aduce”…
Daca tot se cere regasirea profunzimii simtului solidaritatii, politicienii romani poate ar fi trebuit sa invete ceva din ceea ce s-a intamplat in Parlament, cu doua zile inainte de Craciun, la momentul discutarii si supunerii la vot a celei de-a doua motiuni de cenzura pe Legea salarizarii. Este vorba despre evenimentul care a atras atentia inclusiv posturilor internationale de televiziune: un barbat s-a aruncat de la balconul Parlamentului, in timpul discursului premierului. Gestul barbatului a socat nespus, saltul in gol, peste pupitrele alesilor neamului, fiind ca un strigat al neputintei, al disperarii, al deznadejdii in care se zbat el si familia, si ca ei, multi altii. A vrut sa traga un semnal de alarma, din Casa Poporului, ca asa nu se mai poate!
A auzit cineva? Faptul ca in aceeasi zi, in acelasi loc al producerii accidentului, politicienii si-au reluat activitatea, este dovada clara ca acestia continua sa aiba ochelari de cal, dar si urechile astupate.
Prin urmare, regasirea profunzimii simtului solidaritatii in cazul politicienilor ramane, in continuare, un vis frumos de iarna… Seful statului cere acum acest lucru poporului. Iar presedintele ofera propriul exemplu al solidaritatii: dupa urarea de Craciun, la aniversarea de la Sinaia, a fostei „blonde de la Cotroceni”, actual ministru al Dezvoltarii, Elena Udrea, acesta s-a prins in aproape toate horele…
Nicoleta DUMITRESCU
