Liderul Federatiei Sanitas, Marius Petcu, a declarat, dupa intrevederea cu presedintele Traian Basescu, ca s-a decis infiintarea unei comisii formata din reprezentanti ai Administratiei Prezidentiale, Ministerului Sanatatii si Federatia Sanitas pentru discutarea unui Pact National pentru Sanatate, prima sedinta urmand a avea loc la inceputul lunii ianuarie 2011. “Am incercat sa reluam o tema mai veche, anume incheierea unui Pact National pentru Sanatate. In prezenta presedintelui Basescu, am dorit sa vedem daca exista un angajament si de natura politica si chiar al domniei sale, ca presedinte al Romaniei, pentru a finaliza un astfel de pact. Am inteles nu numai ca se doreste incheierea unui astfel de pact, dar termenul pe care ni l-am propus este unul, din punctul meu de vedere, scurt. Pana la sfarsitul lunii februarie, in mod normal, ar trebui sa avem o forma finala care, ulterior, ar trebui sa fie asumata nu numai de Presedintie, de Ministerul Sanatatii, de noi, Federatia Sanitas, dar si de partidele politice”, a spus Marius Petcu. In opinia sa, pactul ar trebui sa aiba o previziune clara pe termen mediu si lung in ceea ce priveste finantarea sistemului de sanatate, pentru ca bugetul sa nu mai fie “carpit de la an la an”. “Deci, un buget mai consistent pentru sanatate. Evident, nu in ultimul rand, dorim ca drepturile pentru personalul din sistemul sanitar sa fie apreciate corect prin acest pact. Acest angajament, practic, s-a finalizat prin constituirea unei comisii din partea Administratiei Prezidentiale, Ministerului Sanatatii si Federatia Sanitas. Ne intalnim in prima saptamana a lunii ianuarie”, a adaugat Petcu. Liderul Sanitas a afirmat ca l-a intrebat pe Traian Basescu daca Pactul pentru Sanatate nu ar trebui discutat si cu partidele politice din opozitie. “Noi am intrebat daca, pentru stabilitatea acestui pact, nu ar trebui sa fie asumat si de partidele politice, iar domnul presedinte ne-a spus ca, daca noi avem un produs bun, de calitate, care serveste interesul personalului, dar si al pacientului, cu siguranta ca toate partidele il vor semna”, a incheiat Marius Petcu.