Casa Socolescu (XXXVIII)
Vom trece sa vorbim acum despre o alta biserica mare care, la ridicarea ei, a fost in intregime o creatie socolesciana.
Este vorba despre biserica din Scaeni – pe atunci comuna, azi parte a orasului Boldesti-Scaeni – despre care vom da cateva date, preluate dinmonografia lui Petru Cristian Balan.
Biserica cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” a fost comandata probabil prin 1934-1935 caci planurile erau gata in 1936. Ea nu a fost gandita si amplasata pe locul vechii biserici, ci pe un loc nou, dobandit de primarie in 1923, in urma reformei agrare. Planurile lui Socolescu au fost acceptate si la inceputul anului 1936 au pornit lucrarile care au tinut pana in toamna anului 1938.
Fondurile necesare, destul de mari, au fost puse la dispozitie de Schela Boldesti – care avea cateva puncte de lucru chiar in Scaeni, de primaria comunei, primar fiind Ilie Raspop, dar si de preotul Ioan I.Vlaiculescu, paroh aici de la 1 noiembrie 1913. Acesta,om de bine, inimos si devotat cauzei, a reusit sa colecteze numeroase ofrande si nu numai de la enoriasii sai. Pana la tencuielile interioare, biserica avea sa coste 2.159.697 lei – suma enorma la acea vreme – la care se va adauga inca un milioan si jumatate, ultimele finisaje si pictura. Era o constructie masiva, larga, spatioasa cu o fundatie puternica, pe un soclu inalt, dar cu structura de rezistenta nu foarte bine consolidata (credem ca nu din cauza arhitectului).
Cateva lucruri ii sporeau frumusetea si ii confereau individualitate chiar intre lucrarile lui Socolescu. Mai intai pridvorul, mai scund decat restul bisericii si cu un acoperis propriu intins pe toata latimea edificiului. O balustrada scunda, intrerupta numai la mijloc, in dreptul intrarii, este valorata in culori inchise, ca si cele sapte coloane si arcadele care le uneau, mansonate cu alb la locul de intalnire.
In al doilea rand, era suprastructura. Biserica avea doua turle, total diferite si totusi armonizandu-se perfect. Deasupra naosului se gasea o turla zvelta, inalta, de sectiune hexagonala, fiecare fata a ei fiind strabatuta de o fereastra lunga si ingusta, iar peretii erau decorati cu o alternanta de alb si rosu inchis. Peste pronaos se ridica un turn ceva mai scund, dar masiv, foarte puternic, de sectiune patrata, cu unghiurile tesite.
Latura turnului avea peste 10 metri, peretii lui, plini, erau in intregime albi, doar aproape de partea superioara aveau pe fiecare latura cate o fereastra dreptunghiulara pozitionata orizontal si colturile dintre ele erau lucrate din caramida aparenta. Acoperisul, invelit cu tigla, avea o forma piramidala, cu marginile usor curbate. Am mai putea adauga si frumoasa cingatoare de sub pazie, formata dintr-un sir de nenumarate ocnite (ferestre oarbe) albe, pe un fond caramiziu.
Si acest edificiu a avut o istorie dramatica. La cutremurul din noiembrie 1940 – care s-a resimtit deosebit de puternic in zona respectiva – biserica, si, mai ales, turla din spate au fost puternic avariate. Primarul de atunci, un oarecare Manzala, nepriceput, a crezut ca poate rezolva singur problema, a cerut un tractor de la schela, a ancorat cu lanturi, turla si a tras-o jos provocand edificiului stricaciuni mult mai mari decat cutremurul, inclusiv turnului din fata.
S-a restaurat cu greu, cu mari sacrificii si in timp de cativa ani, Socolescu neavand nicio implicatie in aceasta directie. Astazi, este functionala, dar si-a pierdut aspectul initial si prestanta de catedrala.
In mai sus-amintita monografie a lui Cristian Petru Balan gasim informatia ca T.T. Socolescu ar fi si autorul schitei dupa care s-a construit capela funerara din cimitirul Scaeni.
Ca sa ramanem in Valea Teleajenului, reamintim ca lui Socolescu i se datoreaza – dupa traditia locala – si capela funerara din cimitirul Valenii de Munte. Desigur, vom vorbi despre acest mic edificiu si cand vom evoca legaturile lui Socolescu cu Valenii, acum vrem doar sa oferim o imagine a lui pentru a completa preocuparea pentru arta religioasa a arhitectului.
Ceea ce caracterizeaza constructia este marea ei simplitate. Poate aceasta s-a datorat intentiei arhitectului de a reduce din cheltuiala comaditarului, dar mai repede credem ca asa ceva trebuie sa fie intr-un cimitir. De fapt, este o cladire mica, cu un singur volum principal, perfect paralelipipedic. Pe laturile lungi sunt practicate cate patru contraforturi, doua la colturi, alte doua intre acestea, la egala distanta. Ele par a sprijini din afara zidurile, in realitate sunt menite sa inlature monotonia fatadelor albe. Trei elemente ies din geometria paralelipipedica. Deasupra, chiar in mijlocul acoperisului se ridica o turla foarte scunda incununata de o mica cupola, de un deosebit rafinament. Pe latura de est avem o mica absida, mai scunda si mai ingusta decat fatada din care porneste. Pe latura de vest avem intrarea, o frumoasa usa de lemn ferecata, sub o arcada practicata in doua casete cu profiluri diferite.
Paul D. POPESCU
