Casa Socolescu (XXXVII)
Asa cum se prevazuse, lucrarile au mers foarte greu si foarte incet. O cauza a constituit-o si imprejurarile prin care a trecut tara: anii neutralitatii, razboiul, ocupatia germana (cand s-au confiscat clopotele bisericii vechi), apoi perioada refacerii, cu inflatia si cu mizeria populatiei. Chiar dupa ce s-au reluat, lucrarile se intrerupeau mai mereu din lipsa fondurilor. Preotul Petre Tariceanu, ajuns paroh al bisericii, s-a ostenit foarte mult in relansarea constructiei, continuand strangerea fondurilor pe toate caile si controland, atent, pe executanti. Din aceasta cauza, a suferit si un accident, cazand de pe niste schele, fracturandu-si un picior si zdruncinandu-si sanatatea. A mai impins lucrarile inainte si a reusit sa procure bisericii clopote pe care le-a montat pe un suport de sine de fier, acoperit, in curtea bisericii.
Pe la 1930, biserica mare, monumentala, era ridcata “de rosu” si acoperita, dupa cum ne informa monahul Petru Pavlov, care facea apel la credinciosi pentru ofrande. Mai ramaneau insa atatea de facut: paviment, tencuieli, mobilier si mai ales pictura, pentru care pictorul Marchetti cerea imensa suma de un milion de lei. Dar toate izvoarele de venituri pareau secatuite, ba aveau si datorii si munca pe santier s-a oprit. Atunci a aparut o noua sursa de venituri, preotul Victor Iliescu, preot la Draganesti, o mare personalitate locala, care intentiona sa se mute la Ploiesti. Om inca tanar, isi dobandise deja o bunastare materiala si facea, cu mare succes, politica liberala. Era seful necontestat al organizatiei liberale din plasa Draganesti, mare elector si tocmai castigase un al doilea mandat de consilier judetean.
Cum trecuse pe fata in aripa tatarascana a partidului, se bucura de multa influenta chiar si in cercurile guvernamentale. In aceasta calitate, de consilier judetean, a aparut el si in actiunea de ridicare a Bisericii „Sf.Pantelimon”. A reusit sa obtina o serie de subsidii de la autoritati, ca si donatii de la institutii si firme conduse de liberali. S-a mai amestecat si in antreprenoriat. Cum facea afaceri cu unele materiale de constructie (de unde si porecla de “Popa Pietris” pe care i-au dat-o popovenii, cei din opozitie si presa independenta), a procurat anumite materiale cu pret redus sau chiar gratuit.
Desigur ca in acest proces de colaborare s-au nascut si unele frictiuni cu pr. Tariceanu, care l-au mahnit mult pe Socolescu.
Iata insa ca, la 1 aprilie 1936, preotul V.Iliescu este transferat de la Draganesti la Ploiesti, ca preot ajutor la Biserica „Maica Precista”, singurul post vacant in acel moment. Foarte curand insa, capata o noua mutare, de asta data cu post cu tot, la Biserica „Sf.Pantelimon”, unde, pana atunci, fusese un singur preot. Imediat, a cerut functia de paroh pe motiv ca preotul Petre Tariceanu era si profesor de religie la Liceul “Sfintii Petru si Pavel” si a obtinut-o, iar odata cu ea si gestiunea constructiei bisericii, care, acum, era complet gata. Desigur, toate acestea au creat tensiuni in parohie si l-au deranjat pe arhitectul Socolescu, care, dupa receptia lucrarii, si-a vazut de alte treburi.
Dar, patru ani mai tarziu, la cutremurul din 9/10 noiembrie 1940, afland cat de lovita a fost “biserica sa”, a alergat sa afle ce s-a intamplat. Turla cea mare se prabusise si uriasa ei greutate avariase grav si zidurile din partea unde cazuse. Cum toate cladirile proiectate de el trecusera cu bine prin aceasta incercare, Socolescu si-a dat seama repede de cauza acestei nenorociri, lamurindu-i pe enoriasi. Oamenii speriati hotarasera insa demolarea bisericii si construirea alteia mai mici, cu materialele recuperate de aici. In sprijinul arhitectului a venit preotul Alexandru Slavescu, transferat aici de la Laculeti (Dambovita), la 1 noiembrie 1938 si devenit paroh dupa mutarea pr. V.Iliescu la Biserica „Sfanta Treime”, hotarandu-se repararea locasului existent. Cum casa parohiala era locuita de familia preotului Slavescu, Socolescu a intervenit pe langa prietenii sai din conducerea Camerei de Comert, care a cedat din cladirea aflata in constructie, a Liceului Comercial de Fete, sala cea mare de la parter. Sala aceasta se gasea atunci “de rosu”, dar i se turnase placa de beton de deasupra, cu ajutorul arhitectului s-a transformat intr-o capela. Cum lucrarile de pe santier au fost sistate pana aproape de sfarsitul razboiului, aici a functionat cativa ani buni Biserica „Sf.Pantelimon”. Este adevarat ca se gasea, tot pe strada Regina Maria (azi acolo este sala de festivitati a Casei Corpului Didactic), dar intr-un colt al mahalalei, dar lumea venea.
Restaurarea bisericii a durat mult si s-a facut in etape. Proiectul de executie, din beton armat a stalpilor de sustinere a cupolei principale si a intregii structuri de rezistenta a naosului nu a mai fost facut de Toma T.Socolescu, care pe atunci incepuse sa aiba alte griji si alte necazuri, ci de un fost student al lui, arhitectul M.Radulescu. Singura schimbare a aspectului a fost micsorarea inaltimii turlei de pe naos.
Astazi, dupa mai multe renovari, Biserica „Sfantul Pantelimon” continua sa fie functionala si frumoasa, asa cum a gandit-o Socolescu, cu dimensiunile si prestanta ei de catedrala.
Paul D. POPESCU
