Carmen Sylva (I)
Cu 142 de ani in urma (1869), Carol I de Hohenzollern isi aducea in tara proaspata sotie, Elisabeta de Wied. Sa vedem cine era aceasta femeie, care va ajunge “doamna“ si care, in 1881, va deveni prima regina a Romaniei.
Se nascuse cu 167 de ani in urma, la 29 decembrie 1843, intr-o veche familie princiara germana, care a dat numerosi prelati, razboinici, savanti, literati si artisti. Este usor de inteles care i-a fost copilaria si adolescenta, care au fost dominantele in constituirea personalitatii ei. O credinta fierbinte, o mare apetenta pentru stiinta, pentru cultura, o dotare deosebita pentru arte (pictura, desen, caligrafie, muzica), un real talent literar, disciplina in viata de zi cu zi, in gandire, in studiu, convingeri morale foarte riguroase, un deosebit simt al datoriei. Mediile in care s-a format au fost familia si castelul parintesc, un pension de calugarite si natura splendida cu Rinul in fundal.
Casatoria ei a intarziat putin, dupa parerea lumii. Zestrea nu era prea mare, nefiind copil unic, iar petitorii de neam inalt nu prea s-au imbulzit. Cei care au venit nu au fost fie pe placul parintilor, fie pe al ei.
Cand avea putin peste 25 de ani, s-a prezentat si a cerut-o in casatorie Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Il cunoscuse mai demult, dar destul de vag si nu-l mai vazuse dinainte de 1866, cand ajunsese principe domnitor in Romania. I-a placut: era inalt, zvelt, frumos, corect, manierat, totdeauna in uniforma, cult, dar cam taciturn. Nu a fost o casatorie romantica, nu va fi nicio casnicie romantica. Oricum, nu se poate spune ca nu au tinut unul la celalalt, ca nu s-au respectat si sprijinit reciproc. Aveau multe in comun, in primul rand admiratia pentru tot ceea ce era german. El i-a acceptat ei romantismul, ea i-a respectat acapararea totala de politica si viata militara, acea devotiune pentru munca. Amandoi au capatat o mare dragoste pentru Romania, un sentiment de raspundere fata de tara noastra, care insa nu le-a slabit deloc atasamentul pentru “patria germana“.
Dupa casatorie, in loc de voiajul nuptial, sotul ei a dus-o sa-si petreaca “luna de miere“ la Bucuresti. Bucurestii nu i-au placut prea mult. Destul praf si noroi, multe gradini, casele cam fara stil, nici autohtone, nici occidentale. Asa-zisul “palat domnesc“ era o casoaie mare, construita fara gust, fara gratie si fara confort. Iar oamenii, cei care-i fusesera prezentati-aristocratia, clasa politica – erau un amestec de lingusitori si obraznici.
Primii ei ani in Romania au fost, de altfel, o perioada framantata din punct de vedere politic. Cu numai cateva luni inainte de venirea ei, in martie 1869, avusesera loc miscari violente ale liberalilor radicali, cu ocazia alegerilor, mai ales la Ploiesti si Craiova. La un an dupa sosirea ei in Romania, la 8 august 1870, a avut loc miscarea antidinastica de la Ploiesti, condusa de Alexandru Candiano Popescu, reprimata si terminata cu arestari si procese. Au urmat puternicele manifestari cu caracter anticonservator si anticarlist din Bucuresti de la inceputul anului 1871, care au inspaimantat-o. Timp de cinci ani a evitat orice contact cu cercurile libe- ral-radicale si a ocolit, ca si sotul ei, de altfel, orasul Ploiesti.
Intre timp, cunoscuse Sinaia. Carol descoperise mai demult aceasta asezare (o manastire, cateva case, cateva stani) si natura ei. Elisabeta a fost incantata de la prima vizita, iar din 1871 isi va petrece toate verile aici, la inceput “resedinta domneasca“ fiind improvizata in cateva chilii ale manastirii.
Sinaia ii amintea de locurile natale, iar paraul Peles o incanta, o fascina. Aici a cunoscut alti oameni decat bucurestenii: calugari, ciobani, taietori de lemne, oameni harnici, simpli si naturali. Nu se simteau stanjeniti si, desi foarte respectuosi (cu caciula in mana tot timpul) le placea sa vorbeasca cu ea. Erau cat se poate de sinceri, ii amuza felul in care Elisabeta vorbea romaneste si chiar o corectau cand se ivea o incurcatura, spre hazul tuturor.
Poate chiar ei i-a venit ideea de a se ridica aici un castel, o resedinta de vara a dinastiei. Mai repede lui Carol i-a apartinut acest proiect. Oricum, ea a imbratisat cu caldura ideea, iar numele de castelul Peles, in mod sigur ea l-a sugerat. Aceasta era un fel de compensatie la marea durere pe care o incercase prin moartea fetitei lor, de numai cativa anisori, Maria, care era atat de fericita cand era adusa la Sinaia. Apoi regina Elisabeta a primit vestea ca nu mai poate avea alti copii.
Paul D.POPESCU
