In luna precedenta, deficitul bugetului general consolidat al statului a insumat 26,8 miliarde de lei, respectiv 5,2 la suta din PIB, in crestere cu 0,6 la suta fata de luna octombrie 2010, conform comunicatului remis presei de Ministerul Finantelor. Astfel, veniturile totale incasate au fost in valoare de 150,5 miliarde de lei ( in crestere cu 4,9 la suta comparativ cu luna noiembrie 2009), in timp ce cheltuielile s-au ridicat la 177,3 miliarde de lei (cu 2,4 la suta mai mari fata de perioada mentionata). Revenind la capitolul incasari, cresterile cele mai mari au fost inregistrate, cu precadere, la TVA (+ 13,2 la suta) si accize (+10,7 la suta), la polul opus situandu-se incasarile din impozitul pe venit (in scadere cu 3,5 la suta fata de luna octombrie 2010), din impozitul pe profit (- 5,6 la suta) si mai ales din contributiile de asigurari sociale (-5,7 la suta). De cealalta parte, depasirea cu 2,4 la suta a cheltuielilor bugetului general consolidat fata de nivelul veniturilor are ca principala cauza, pe de o parte, cresterea cu 22 la suta a dobanzilor aferente finantarii deficitelor bugetare acumulate din anii precedenti, iar pe de alta parte, majorarea dobanzilor programelor cu finantare comunitara (+194 la suta), precum si a celor aferente asistentei sociale (+7,5 la suta). In plus, in luna precedenta au crescut cu 0,8 la suta fata de perioada similara a anului trecut si cheltuielile cu bunuri si servicii, ca urmare a majorarii cheltuielilor bugetului Fondului unic de asigurari sociale de sanatate pentru plata datoriilor vechi ale statului catre numeroasele firme indreptatite si care, din aceasta cauza, multe dintre ele ajunsesera in pragul falimentului.
C.D.