Daca esti om, daca ai suflet si daca mai ai in vedere ca pe banii tai se intampla toate astea, n-ai cum sa nu te revolti de furie atunci cand, ajuns pe patul unui spital, in loc de respect si de servicii medicale corespunzatoare, esti tratat cu aroganta, cu dispret, cu un profesionalism indoielnic.
Doamna A.A. a ajuns la Spitalul de pediatrie din Ploiesti in noaptea de 9 noiembrie, in jurul orei 22,30. Copilasul sau, in varsta de numai doua saptamani, s-a inecat subit; nu mai reusea sa respire normal, iar pe gurita a inceput sa elimine un fel de spuma. Primul ajutor i l-au dat cei de la Ambulanta, care au raspuns apelului telefonic cu o promptitudine de parca ar fi fost la poarta casei sale. S-a considerat, totusi, ca bebelusul trebuie dus la spital. Si l-au dus.
Numai ca, a doua zi, mama s-a vazut pusa in situatia de a cere externarea. De ce oare ? Sa incercam sa raspundem.
“Aerul curat face rau la romani !”
Prima doza de sictir i-a fost administrata chiar in cabinetul de primiri urgente. Pusa sa isi despoaie copilul in fata unei ferestre deschise, mama – dintr-o fireasca prudenta – a solicitat inchiderea respectivei ferestre. “Nu stiam, draga, ca aerul curat face rau la romani” – a fost reactia intepata a doctoritei de garda. Altfel spus, “mai, pacientule, taci si pleaca-ti capul; aici noi facem legea, dupa regulile noastre”. Si cam asa avea sa se si intample.
Copilul a fost internat in sectia medicului Carmen Radu, cu mentiunea expresa “pentru supraveghere”. Subliniem: “pentru supraveghere”. A se retine insa ca nimeni, dar absolut nimeni, de la ora 23 si pana a doua zi la 9,30 n-a catadicsit sa deschida usa acelui salon si sa “observe” starea copilului. Chit ca acesta repetase oarecum socul respirator chiar cand a ajuns la spital.
Nu te chinuie boala cat te chinuie medicul
Dimineata, in schimb, medicul avea sa o intrebe pe mama daca micutul mai…tuseste. Intrebare fara logica, de vreme ce nu tusise niciodata de la venirea in spital nu reclamase nimeni asta si nu pentru tuse era internat. De altfel, intreaga consultatie a presupus mai mult un dialog cu mama si observatiile acesteia decat examinarea amanuntita a copilului. In atari conditii, nici nu mai surprinde faptul ca tratamentul si grija fata de copii ajung uneori sa frizeze inumanul. Bunaoara, in ciuda insistentelor pana la lacrimi ale mamei, unei fetite de 11 luni, din acelasi salon, laptele pentru masa de la ora 4,00 i-a fost adus abia la…10,30 !!! Iar pentru recoltarea unei probe de urina, aceeasi micuta a fost chinuita doua zile in sir, introducandu-i-se o eprubeta intre labii si fixand-o cu leucoplast. Un empirism infiorator…
Vii la spital cu o boala; pleci acasa cu 2-3
Dimineata, la 10.30, mamei bebelusului cu incidentul respirator i s-a spus sa mearga la cabinetul ORL, unde are programare la acea ora. O gluma de prost gust. La acelasi cabinet, si exact la aceeasi ora, “programati” erau si alti vreo 20-30 de copii. Se intelege, fiecare cu boala lui, cu tusea lui, cu stranutul lui… Toti, insa, inghesuiti, nas in nas, in cei cativa metri patrati ai unui hol de asteptare. Altfel spus, un autentic focar de contami-nare colectiva, o sfidare condamnabila pana si a celor mai elementare norme de igiena si de sanatate.
Ei bine, la atatea dovezi de neprofesionalism si la atat de evidenta confruntare cu tristul adevar ca vii la spital cu o boala si te intorci acasa cu alte 2-3, ce altceva poate face un om responsabil decat sa plece dintr-un astfel de spital ?! Ceea ce doamna A.A. a si facut.
Medicatie buna la toate, inclusiv pentru distrugerea sanatatii
Foarte interesant de retinut, totusi, este si continutul scrisorii medicale. „Copil afebril” precizeaza dr. Radu. Constatare… din “burta”. Caci nimeni in toata perioada spitalizarii nu i-a pus un termometru !! “Analize de laborator normale”, scrie mai departe medicul. Corect. Numai ca micutului i se prescrie, totusi, un antibiotic. Si inca unul puternic: CEDAX. De ce asta ? Pentru ca “pare a avea…” isi da cu parerea medicul. In fapt, pentru ca asa stiu medicii care uita sa mai puna mana pe cate o carte de specialitate. In rutina lor, antibioticul e bun la toate, neglijand nepermis adevarul – sustinut de specialisti – ca un antibiotic administrat aiurea nu repara, ci poate distruge pe viata organismul.
Medicul si pacientul – egali in fata legii
Situatiile precum cele relatate mai sus au, de buna seama, si o cauza. Cum se stie, raporturile dintre personalul medical si pacient sunt reglementate foarte precis de o lege cu drepturi si obligatii reciproce (Legea 46/2003 privind drepturile pacientului). Medicul, asistenta, infirmiera au dreptul la respect si demnitate din partea pacientului; pacientul, la randul lui, e indreptatit sa primeasca, de la acelasi personal spitalicesc, servicii medicale corespunzatoare si un tratament uman la fel de demn. Cand acest cod de norme nu se respecta, auzim despre insulte si agresiuni asupra personalului medical – ceea ce e de netolerat. Sau, cum se constata la Spitalul de pediatrie-despre dispret si nepasare la adresa pacientilor. Lucru la fel de inadmisibil. Si intr-un caz si in celalalt, cei in drept sa normalizeze lucrurile sunt obligati sa intervina. Aici, la Spitalul de pediatrie unde sincopele medicale nu par deloc a fi simple incidente se impune – si chiar cerem public – interventia imediata a conducerii Consiliului Judetean, institutie in administrarea careia acesta se afla. Asta cu atat mai mult cu cat, relatandu-i cele intamplate, managerul spitalului, dr. Oresta Vasile, nu parea nici surprinsa, nici suficient de motivata in a curma – cu ingaduinta sa spunem- anomaliile din spitalul pe care il conduce. Ba, chiar am adauga ca daca n-a facut-o pana acum, actuala echipa manageriala, in componenta careia o regasim ca director medical si pe… dr. Carmen Radu, nu promite sa reuseasca mai mult nici de-acum inainte.
Poate alta.
D. CRISTESCU
