• Oamenii strazii – „abonati” ai sectiilor de Interne si Cardiologie
• Batranii, abandonati de rude in spital
• Ambulante de miliarde de lei, lasate sa rugineasca sub cerul liber
Hibele sistemului sanitar public nu sunt cauzate, nici pe departe, asa cum s-ar crede, numai de probleme financiare. Chiar daca banii vin cu taraita de la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, alte probleme – multe dintre ele prea putin cunoscute – au fost puse pe tapet, ieri, de catre managerii si de catre sefii de sectii din cadrul unitatilor spitalicesti din judetul Prahova.
Pentru ca se apropie sezonul rece, doi dintre sefii celor mai importante sectii ale Spitalului Judetean de Urgenta – medicii Stefan Pavelescu (Boli Interne) si Dumitru Predescu (Cardiologie; in foto, in prim plan) – au adus in atentie dificultatile cu care se confrunta, cauzate, in principal, de cheltuielile suplimentare foarte mari, cu internarea oamenilor strazii si a batranilor care, iarna, sunt pur si simplu abandonati de rude in spital. Potrivit medicului Pavelescu, la sectia de Boli Interne, sunt internati, in fiecare iarna, cel putin zece oameni ai strazii, care au ajuns sa fie cunoscuti de angajatii spitalului, pentru ca vin de minimum 2-3 ori cu degeraturi, fiind necesara acordarea asistentei medicale de specialitate. „Trebuie gasita o solutie foarte clara pentru acesti oameni ai strazii, pentru ca se cheltuie foarte mult si blocam, practic, intre cinci si 15 paturi pe sectie, in urma cazurilor sociale”, a precizat medicul Pavelescu. Pe de alta parte, seful sectiei Cardiologie din Spitalul Judetean de Urgenta a oferit o varianta pentru descongestionarea sectiei pe care o conduce, prin „preluarea modelului de centru medical social, cum este cel de la Boldesti-Scaeni, pentru ca s-a ajuns ca multi dintre pacientii cu boli cardiovasculare cronice sa fie internati, anual, chiar si sase luni in sectia noastra. Si, pe de alta parte, cazurile sociale trebuie preluate de catre municipalitate, care are datoria sa rezolve aceste probleme”. Si astfel, din aceasta cauza, o parte a fondurilor primite de spitale se risipesc, practic, pentru asigurarea hranei si a cazarii acestor persoane fara locuinta, in detrimentul bolnavilor.
Amanunte, in pagina a 10-a