Odata cu schimbarea din functie a unor persoane din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor si cu numirea in functia de secretar de stat a lui Ion Dascalu, respectiv cea de inspector general al Politiei Romane, a lui Liviu Popa, Federatia Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual (FSNPPC) a pornit o alta campanie. De…. reconciliere. Astfel, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat de presa, se doreste o noua campanie, “de refacere a comunicarii, a reluarii dialogului cu persoanele numite in conducerea ministerului. Ne bazam pe realitatea ca raporturile de munca, in situatia actuala a tarii, nu sunt relatii conflictuale, ci de parteneriat. (…) Este nevoie de transparenta si de dialog”.
In acest context, al reconcilierii, un prim pas a fost facut chiar de catre presedintele SNPPC Ploiesti, Florin Ionita, care a avut, recent, o discutie cu presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase.
Printre altele, si-a exprimat nemultumiri in ceea ce priveste aplicarea mai ferma a legii, nu neaparat drepturile salariale. “Am spus ca este nevoie de modificarea unor acte normative, cum ar fi intarirea autoritatii politistilor sau faptul ca, pe Legea 2, noi dam amenzi, insa contravenientii nu le platesc, si astfel se inregistreaza debite de miliarde de lei”.
De asemenea, conform interlocutorului nostru, “am dori chiar si o intrevedere cu seful statului, pentru a a pune bazele unei colaborari, pentru a destinde situatia tensionata creata”. De altfel, Florin Ionita a recunoscut ca “lucrurile au luat-o razna, intr-adevar, cu ocazia mitingurilor la care au participat politistii, la Bucuresti. Recunoastem, de asemenea, si faptul ca sloganurile antiprezidentiale, scandate de catre unii dintre noi, nu au dat bine imaginii noastre, de lucratori in slujba legii (…) Dar, este greu de controlat o masa de oameni formata din cateva mii de persoane”.
In ceea ce priveste suma de o suta de milioane de lei vechi, reprezentand amenda primita ca urmare a participarii la miting, interlocutorul nostru ne-a mai precizat ca, daca Tribunalul Bucuresti nu i-o va anula, “presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, mi-a promis ca o va achita dansul”.
(F.T.)