Managerul general al echipei Petrolul Valeriu Rachita s-a intalnit, astazi, cu Danut Enescu, propunandu-i tanarului mijlocas al „galben-albastrilor” sa-si prelungeasca angajamentul cu FC Petrolul.
„Traverseaza un moment dificil si vrem sa vada ca il apreciem si ca suntem alaturi de el. Este un jucator pe care ne bazam in viitor”, a precizat Vivi Rachita pentru site-ul oficial al clubului. Dupa intalnirea de astazi, Danut Enescu a si semnat noul contract, ce se va intinde pe o perioada de trei ani. „Vreau sa joc in continuare la Petrolul, asa ca am fost de acord imediat cu acest contract. Le multumesc celor de aici pentru ca ma aprecieaza si, bineinteles, pentru ca sunt alaturi de mine in aceasta perioada. Abia astept sa ma intorc pe teren si sa-mi ajut echipa”, a spus si Danut Enescu, citat de aceeasi sursa.
Diagnosticat cu o ruptura a ligamentelor incrucisate dupa accidentarea suferita in partida cu Muresul Deva, Danut Enescu va pleca, la mijlocul acestei saptamani, in Belgia, acolo unde va efectua o interventie chirurgicala la o clinica de specialitate.

www.fcpetrolul.ro