Rapid si CFR Cluj, sanctionate de Comisia de Disciplina
Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal a santionat cluburile Rapid si CFR Cluj cu cate 10.000 de lei penalitate financiara pentru incidentele de la meciurile organizate pe teren propriu in etapa a XIV-a, a informat, ieri, site-ul oficial al LPF. Cele doua cluburi au fost sanctionate pentru fumigenele si tortele aprinse de propriii suporteri la meciurile Rapid – Steaua (scor 0-0), respectiv CFR Cluj – Dinamo (scor 1-0).
Jucatorii eliminati in partidele din etapa a XIV-a a Ligii I au fost sanctionati dupa cum urmeaza: Ousmane Ndoye (FC Dinamo) – 1 etapa suspendare si 740 lei penalitate financiara; Gabriel Canu (FC Vaslui) – 1 etapa si 740 lei; Ianis Zicu (FC Timisoara) – 2 etape si 2.000 lei; Admir Aganovici (Gaz Metan Medias) – 2 etape si 2.000 lei; Radu Marginean (Gloria Bistrita) – 1 etapa si 740 lei; Fernandez Bruno Mandinga (FCM Targu Mures) – 1 etapa si 740 lei; Madalin Ciuca (Universitatea Craiova) – 1 etapa s740 lei.
De asemenea, antrenorul formatiei Victoria Branesti, Ilie Stan, trimis in tribuna de arbitru la meciul cu Unirea Urziceni, a fost suspendat pentru 2 etape si a primit o penalitate sportiva de 320 lei. In urma analizarii inregistrarilor video depuse la dosar ca proba suplimentara, Comisia de Disciplina a admis cererea de revizuire a Clubului Universitatea Cluj si a redus sanctiunea aplicata jucatorului Gabriel Machado de la 3 la 2 etape.

Doliu in tenisul romanesc
Antrenorul emerit de tenis de masa Gheorghe Bozga a decedat, ieri, intr-un spital din Bucuresti unde a suferit o interventie chirurgicala, el urmand sa fie inmormantat duminica, la Bistrita, oras al carui cetatean de onoare este. Gheorghe Bozga (58 de ani) i-a antrenat si lansat in lumea sportului pe Calin Creanga, Mihaela Steff, Adrian Crisan, Bernadette Szocs si pe multi altii, fiind, in ultima perioada, coordonatorul Centrului olimpic de tenis de masa de la Bistrita in care se antrenau inclusiv copii si juniori.
Directorul CSM Bistrita, Dorina Lowenberg, a declarat, ieri, ca Gheorghe Bozga a avut probleme de sanatate inca din anii ’70 cand a suferit un accident, el mai fiind dependent si de hemodializa. “In urma cu doua saptamani, s-a internat la Bucuresti. Se simtea foarte rau, avea nevoie de o interventie chirurgicala, iar azi dimineata (n.r. – joi) a murit. Am pierdut un om foarte valoros, un tehnician desavarsit”, a declarat Dorina Lowenberg.
Ea a precizat ca trupul neinsufletit al antrenorului va fi adus la Bistrita si depus in Sala olimpica de tenis de masa unde toata lumea ii va putea aduce un ultim omagiu.
“Toti cei care l-au iubit si apreciat vor putea veni la sala sa-i aduca un ultim omagiu. Sotia domnului Bozga i-a fost alaturi in tot acest timp si are nevoie sa fie incurajata. Noi ne vom ocupa, ca si club, de tot ce tine de inmormantare. Aceasta va avea loc duminica”, a spus Lowenberg.

Bute a dat autografe pentru deputati
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, a primit, miercuri, de la presedintele Camerei Deputatilor, o placheta, el fiind abordat, la vizita in Parlament, de cativa deputati si jurnalisti pentru fotografii si autografe.
Bute a vizitat Parlamentul la invitatia deputatului PDL Dan Zatreanu, el venind la Camera Deputatilor impreuna cu presedintele Federatiei Romane de Box, Rudel Obreja. Campionul mondial a intrat intai in biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, dupa care a facut cateva declaratii.
In sala a fost amplasat un proiector si un ecran, pe care au fost derulate fotografii cu campionul mondial si secvente din timpul ultimelor doua reprize ale meciului cu Jesse Brinkley, in fata caruia si-a aparat, pentru a sasea oara, titlul de campion. Bute a afirmat ca nu a venit cu nicio intentie in Parlament, ci din respect pentru aceasta institutie, insa a facut trimitere si la faptul ca televiziunea publica nu a transmis meciul cu Brinkley.
“Stiu ca au fost multe discutii in Parlament pentru ca meciul nu a fost transmis, sper ca pe viitor sa se transmita, pentru ca stiu ca sunt foarte multi romani care doresc sa ma vada pe viu”, a spus el. Campionul mondial a precizat ca a insistat ca in contractul pe care l-a semnat cu canalul american de televiziune Showtime sa fie o clauza care sa ii permita sa dispute un meci in Romania. Roberta Anastase i-a daruit pugilistului placheta presedintelui Camerei Deputatilor si a spus ca ii apreciaza modestia si curajul de a duce luptele la capat, in picioare. Anastase a mai spus ca s-a trezit la cinci dimineata pentru a urmari unul dintre meciurile lui Bute.
“Ar fi un vis implinit al romanilor daca Lucian ar boxa si in Romania si nu cred ca trebuie sa se mai repete vreodata ca televiziunea romana sa nu transmita un meci al lui Lucian Bute”, a afirmat ea. Campionul mondial a fost apoi abordat de deputati, printre care Victor Socaciu, Tudor Ciuhodaru, precum si de angajati ai Camerei care erau prezenti la eveniment, pentru autografe si fotografii.Dupa cateva declaratii de presa, in care a spus ca nu a fost pana acum ofertat politic si ca nici nu isi propune sa se apropie de politica, Bute a mai facut o sesiune de fotografii si autografe cu jurnalistii prezenti.