Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, ca Legea salarizarii unitare va fi adoptata, cel mai probabil, prin asumarea raspunderii Guvernului in Parlament.
Kelemen a spus ca, referitor la Legea salarizarii unitare, s-a hotarat ca ieri si astazi sa existe discutii la nivel de experti, apoi sa fie din nou discutii pe acest subiect in Coalitie. “Dar aici vreau sa va spun ca o alta solutie decat prin asumare, ca sa ne incadram in termen, nu prea exista. Urmeaza astazi (luni – n.r.) si maine (marti – n.r.) discutii si cu partenerii sociali si maine seara (marti – n.r.) in Coalitie, dupa aceea in Guvern si probabil va urma in legatura cu Legea salarizarii unitare asumarea raspunderii”, a spus el.
Liderii Coalitiei urmau sa se reuneasca aseara, la ora 18.00, pentru a discuta pe tema Legii salarizarii unitare, precum si astazi, tot la ora 18.00, pentru o discutie politica, a declarat liderul deputatilor minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian.
Conform acestuia, intalnirea de aseara viza o discutie tehnica pe Legea salarizarii unitare in sistemul bugetar.
De asemenea, astazi, Coalitia va avea “o discutie politica”, a precizat deputatul.