Nu de putine ori s-a facut afirmatia ca Justitia este un serviciu public aflat in slujba si in interesul cetatenilor. In ce masura acest serviciu public s-a achitat fata de cei care ii calca pragul, cel putin in ceea ce priveste instantele de pe raza Curtii de Apel Ploiesti, o reflecta rezultatele unui sondaj intitulat “Pentru o justitie mai aproape de cetatean”. Proiectul a inclus cele trei tribunale arondate Curtii de Apel Ploiesti (Prahova, Dambovita si Buzau).
In ceea ce priveste instanta prahoveana, au fost distribuite chestionare, diferentiat, pe categorii de repondenti: justitiabili (un numar de 50), avocati (50), procurori (8, cati exista la Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova). Iar un aspect deloc de neglijat il constituie faptul ca interesul oamenilor care au intrat in salile de judecata s-a manifestat, la Tribunalul Prahova, prin solicitarea a inca 19 chestionare, drept pentru care numarul repondentilor a fost de 69. Principalele intrebari au vizat: functionarea instantei in general, modul de gestionare a dosarelor, atitudinea si comportamentul judecatorilor in sala de sedinte, profesionalismul acestora si calitatea hotararilor, precum si comportamentul si atitudinea personalului auxiliar in realizarea atributiilor. In ceea ce priveste raspunsurile, acestea au fost esalonate pe cinci trepte: “Nu am o opinie”, “Dezacord total” (Foarte nemultumiti), “Dezacord partial”, „Acord partial” (Multumiti) si „Acord total” (Foarte multumiti).
In ceea ce priveste Tribunalul Prahova, vizavi de functionarea instantei, 32,23% dintre justitiabili s-au declarat “Foarte multumiti”, iar 52,17 % – “Partial multumiti”. Cu privire la personalul si functionarii instantei (grefieri, arhivari etc.), 82,61% au fost “Foarte multumiti”, la capatul opus situandu-se procentul de 1,45% (“Foarte nemultumiti”).
50,72% dintre repondenti au subliniat ca au fost, in schimb, “Foarte multumiti” de modul in care sunt gestionate dosarele, acelasi procent inregistrandu-se si in ceea ce priveste “Colaborarea cu judecatorii”.
Dintre participantii la studiu, cei mai multi – 88,41% – s-au aratat, de asemenea, “Foarte multumiti” la capitolul “Judecatorii s-au comportat respectuos fata de toata lumea”. Impartialitatea si neutralitatea magistratilor au fost, de asemenea, apreciate de catre majoritatea celor care au paticipat la sondaj (81,16%).
Cu referire la durata de timp – una dintre cele importante aspecte in infaptuirea actului de justitie – 49,28% dintre repondenti s-au declarat “Partial multumiti” in ceea ce priveste durata dintre data inregistrarii actiunii si data primului termen. La capitolul “Durata de timp dintre data inregistrarii dosarului si data pronuntarii hotararii”, 50,72% s-au declarat “Partial multumiti”, iar 26,09% – “Foarte multumiti”.
Sondajul a fost realizat in perioada 15‑19 martie 2010, avand ca perioada de referinta intreg anul 2009, dorindu-se a se realiza, pe aceasta cale, un feedback intre instante, pe de o parte si justitiabili, procurori si avocati, pe de alta parte. Centralizarea chestionarelor si analiza acestora de catre psihologul Curtii de Apel Ploiesti au fost finalizate recent, rezultatele sondajului fiind facute publice la sfarsit de octombrie. A fost, de altfel, un proiect curajos, putine instante din tara asumandu-si riscul de a se afla sub lupa celor care beneficiaza de acest serviciu public.
Acasă Investigaţii Justitiabilii au hotarat: La Tribunalul Prahova, judecatorii s-au comportat respectuos si impartial...














