Satul Cocosesti din comuna prahoveana Paulesti a ajuns, in ultima perioada, raiul si locul de refugiu al ploiestenilor „cu stare”. La Paulesti au case fostul ministru de Interne, actual deputat PSD – Marian Saniuta, primarul Ploiestiului – Andrei Volosevici, Cristian Vintilescu – directorul Directiei de Sanatate Publica si altii asemenea. Mai nou, printre cei care si-au construit case la Cocosesti a mai aparut un nume: directorul general al Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti, Radu Popescu.
In timp ce regia pe care o conduce scartaie din toate incheieturile, financiar vorbind, fiind „adapata” periodic cu fonduri de la bugetul local al Ploiestiului, Radu Popescu a ajuns sa fie vecin cu actualul sau sef al Organizatiei locale Ploiesti a PDL, primarul Andrei Volosevici. Desi, anul trecut, RATP a inregistrat pierderi de peste 70 de miliarde de lei vechi, seful acestei institutii traieste pe picior mare, de parca mult-trambitata criza economica nu l-a atins nici macar cu un singur pai.
La intrare in Cocosesti, pe stanga, se impune, de departe, casa familiei Popescu, care a fost aproape terminata anul acesta. Cu o suprafata de 235 de metri patrati, imobilul a devenit parte a averii directorului RATP, Radu Popescu trecand de la un apartament de 47 de metri patrati – detinut anul trecut – la ditamai vila, care poate sa concureze fara nicio problema cu cea a familiei Volosevici.
Casa de la Paulesti arata ca directorul RATP nu este tocmai… neica nimeni, ca nivel al venitului anual. Anul trecut, acesta a ridicat, potrivit propriei declaratii de avere, aproape 700 de milioane de lei vechi de la casieria Regiei Autonome de Transport Public Ploiesti, din care peste 230 de milioane reprezinta primele pentru activitatea „magnifica” desfasurata la managementul celei mai paguboase societati locale ploiestene. La salariul si la primele obtinute ca membru al conducerii RATP, se mai adauga si veniturile provenite din dividendele de la cele doua societati comerciale al caror actionar este: Exromfor Consulting (60.000 de RON) si Exromfor Distribution (doar 6.000 de RON).
De unde si concluzia finala: Radu Popescu se straduieste mult mai mult sa le mearga bine celor doua societati ale sale, decat regiei de transport public a ploiestenilor, de la care incaseaza, cum mentionam mai sus, sume colosale, pentru o prestatie de… doi lei!
Violeta STOICA
Acasă Administratia locala In timp ce regia pe care o conduce supravietuieste doar din subventii,...