• 670.000 dintre acestia se regasesc in Romania

La sfarsitul lunii septembrie 2010, numarul somerilor inregistrati in Romania a fost de peste 670.000 de persoane, in crestere cu 45.000 de persoane fata de luna corespunzatoare a anului precedent. Cresterea somajului a condus, pe de o parte, la reducerea consumului, iar pe de alta parte, a influentat, in sensul reducerii, incasarile la bugetul statului din impozitul pe salarii si din contributiile sociale.
Dar nu numai Romania se confrunta cu spectrul somajului, ci si restul tarilor membre ale Uniunii Europene, spatiu unde exista peste 23 de milioane de oameni ramasi fara o sursa certa de trai, reprezentand 10 la suta din populatia activa. Iar aceste efecte negative nu se vor opri aici. Potrivit estimarilor Comisiei Europene, in urmatorii cinci ani, tarile comunitare se vor confrunta, in primul rand, cu un deficit de circa un milion de cercetatori in diverse domenii si de aproximativ 700.000 de specialisti in domeniul tehnologiei informatiei. Pentru a preintampina acest fenomen si a atinge obiectivul pe care si l-a propus – respectiv ocuparea fortei de munca in proportie de 75 la suta pentru femeile si barbatii cu varsta cuprinsa intre 20 si 64 de ani, pana in anul 2020 – Comisia Europeana a lansat, recent, initiativa „O agenda pentru noi competente si locuri de munca”. „Prioritatea noastra este sa facem astfel incat populatia sa aiba un loc de munca. Pur si simplu nu ne putem permite o rata a somajului de aproape 10 la suta. Criza a anihilat toate progresele din trecut in acest domeniu, asfel incat e nevoie sa reformam urgent piata fortei de munca, sa ne asiguram ca gama de competente este in concordanta cu cererea”, a declarat Laszlo Andor, comisar UE pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune.
In acest sens, programul intocmit de specialistii Comisiei Europene contine 13 masuri, cum ar fi: extinderea contractelor individuale de munca pe o perioada nedeterminata cu o perioada de proba suficient de lunga si o crestere progresiva a drepturilor angajatilor, a acesului la recalificare si consiliere profesionala; oferirea persoanelor si intreprinderilor de stimulente adecvate pentru perfectionarea profesionala, in scopul cresterii continue a nivelului de competente in concordanta cu nevoile pietei muncii; reducerea impozitarii muncii, in special in sectoarele cu crestere rapida, cum ar fi cele care depind in mare masuri de cercetare si inovare.
(C.D.)