Desi legislatia in vigoare nu permite carutelor patrunderea pe arterele din municipiu, adeseori conducatorii acestora ignora semnificatia indicatoarelor rutiere, informeaza Biroul de presa al IJP Prahova. Nu putine au fost cazurile cand carutasii si atelajele conduse de ei au fost implicati in incidente rutiere sau pur si simplu au creat o stare de disconfort locuitorilor din municipiu. Inspectoratul Judetean de Politie Prahova si Politia Municipiului Ploiesti a intensificat actiunile de indrumare dar si de sanctionare a acestei categorii de participanti la trafic.
Activitatile desfasurate in acest sens s-au concretizat intr-un numar de 31 de actiuni punctuale organizate de la inceputul acestui an, fiind aplicate 331 de sanctiuni contraventionale conducatorilor atelajelor depistate circuland pe strazile din Ploiesti.
Din pacate, alte masuri nu pot fi luate impotriva persoanelor care incalca normele legale in acest domeniu, intrucat prevederea legislativa care permitea masura complementara de confiscare carutelor, a fost declarata ca fiind neconstitutionala prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 661/2007.
Astfel, Curtea a constatat ca art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, potrivit caruia „Sunt supuse confiscarii: A…I d) vehiculele cu tractiune animala, cand circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatile publice locale”, nu respecta principiile constitutionale.
Drept urmare, masura confiscarii vehiculelor cu tractiune animala in cazul incalcarii unor reguli privind circulatia pe drumurile publice este excesiva, fiind intr-o vadita disproportie cu scopul urmarit de legiuitor la instituirea acesteia. De asemenea, aceasta masura aduce atingere insasi existentei dreptului de proprietate, intrucat determina o privare a proprietarului de bunul sau, legal dobandit, ceea ce este in contradictie si cu dispozitiile art. 44 alin. (8) din Constitutie, potrivit caruia „Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma”.
Masurile au caracter permanent, iar sanctiunile contraventionale vor fi aplicate cu fermitate de fiecare data, impotriva celor care nesocotesc prevederile legislatiei in vigoare.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! 331 de carutasi au fost sanctionati contraventional de la inceputul acestui an...