Modelul miss-urilor care defileaza pe podiumul Parlamentului, acreditat mai ales in ultimele legislaturi, si ridicat la cel mai important rang prin incoronarea la sefia Camerei Deputatilor a Robertei Anastase-detinatoarea oficiala in tineretea sa nu prea indepartata a unui asemenea titlu- face, mai in gluma mai in serios, istorie.
Tot in „rasu-plansu” au mai adaugat o fila politicii… frumusetii si frumusetii… politicii si tinerii social-democrati din Prahova, desemnand, sambata, 16 octombrie, „Miss Camera Deputatilor 2020”, la o categorie de maxima actualitate a concursului „Miss TSD Prahova”. Dar numai dupa ce s-au asigurat ca aceasta stie bine regulile numaratorii parlamentare, nu de mult timp inventate, in dispretul politicii si al unei tari intregi. Iar Alina Elena Radu s-a dovedit o brava urmasa a Robertei Anastase, numarand, dintr-o privire - si, evident, eronat, dupa controversata formula abia lansata – spectatorii din sala in care s-a desfasurat concursul, sfarsind prin a-i convinge – evident mintindu-i frumos ! – pana si pe ei ca nu erau cati erau, ci exact atati cat sa determine juriul sa-i dea premiul pus in joc. Si l-a adjudecat cu brio, si chiar daca nu stim cum au numarat juratii voturile „pro”, morala ramane aceeasi: nici in ras nu trebuie confundata politica frumusetii cu frumusetea politicii, asa cum nu se pot confunda tinerele miss-uri cu pensionarele ! Ar fi ca si cum 80 este egal cu 170, ceea ce numai presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, stie cum e posibil ! Numai ca nu e imposibil ca „secretul” sa o coste scump si sa coboare, mai repede decat se astepta, de pe podiumul sefiei parlamentare.