La finalul saptamanii, in sala de sport a Universitatii „Aurel Vlaicu” din Arad s-a desfasurat finala Campionatului national individual de judo pentru seniori, intrecere la care au participat 179 sportivi de la 47 cluburi din tara.
Pentru ploiesteni, satisfactia la finalul competitiei a fost imensa, clubul Petrom-Steaua adjudecandu-si 10 medalii (3 de aur, 3 de argint, 3 de bronz si inca una la „open”), clasandu-se pe prima pozitie in clasamentul general.
In competitia feminina, reprezentantele de la CS Petrom-Steaua s-au descurcat foarte bine, obtinand medaliile de aur si de bronz la categoria 57 kg prin Andreea Chitu, respectiv Elena Raducanu.Violeta Dumitru si-a demonstrat inca o data valoarea, obtinand titlul la categoria 48 kg, in timp ce Monica Trandafirescu s-a impus la categoria 52 kg.
In plus, la categoria 63 kg, Adriana Vladoiu a devenit vicecampioana. Alte doua medalii de bronz au fost adjudecate la categoria 70 kg, prin Simona Pavel (care a terminat pe locul cinci la categoria „Open”), si la categoria +78 kg, prin Cristina Bita, in vreme ce Florina Calistrache s-a situat pe locul cinci.
In concursul masculin, Florin Harlet a obtinut medalia de argint la 60 kg. A doua medalie de argint a baietilor de la CS Petrom-Steaua a fost obtinuta de Madalin Bobeica, la categoria 66 kg, in timp ce Fabian Munteanu a urcat pe a treia treapta a podiumului de premiere la categoria 90 kg.
Mai multe informatii despre acest subiect puteti citi in ziarul Prahova de maine, 12 octombrie.