Vlad Oprea si Eugen David, primarii PNL din Sinaia si din Floresti (in foto – in dreapta si in stanga liderului liberalilor prahovenii, Adrian Semcu), au acuzat ieri, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul din Ploiesti al Organizatiei Judetene Prahova a PNL, faptul ca sunt supusi unor presiuni din partea unor institutii publice, la comanda politica a PDL. La conferinta de presa la care a participat si Adrian Semcu, liderul liberalilor prahoveni si vicepresedinte al Consiliului Judetean, cei doi primari au mentionat ca in ultimii ani au avut controale repetate de la diverse institutii, care au fost soldate cu amenzi de sute de milioane de lei vechi. In cazul primarului din Sinaia, nu este pentru prima data cand semnaleaza presiunile PDL la care este supus, situatie mentionata intr-o recenta editie a ziarului nostru.
Venit ieri special la Ploiesti, acesta a declarat ca o serie de investitii in turism – incepute sau aproape de finalizare – au fost blocate sau incetinite ca urmare a controalelor repetate ale unor institutii precum Garda de Mediu, Administratia Parcului Natural Bucegi sau Inspectia in Constructii. Au existat si amenzi, valoarea acestora ridicandu-se la peste 1, 6 miliarde de lei vechi, care au fost, insa, contestate in instanta. „Toate controalele au fost sustinute de prefectul judetului care este apropiat al PDL”, a afirmat primarul Vlad Oprea. Declaratiile edilului au fost confirmate si de catre presedintele PNL Prahova. „In PDL, probabil, exista o lupta la ora aceasta. Pe de o parte, pe plan local, exista o amenintare si o hartuire a primarilor in functie care nu sunt in partidul aflat la putere si nu vor sa se inscrie in aceasta formatiune politica, in timp ce ministrul Elena Udrea face eforturi sa dezvolte turismul in Romania. Spun asta pentru ca primarul din Sinaia se implica sa realizeze o stana traditionala romaneasca pentru turistii pe care ii va aduce doamna ministru, iar Inspectoratul in Constructii ii pune bete in roate”, a precizat Adrian Semcu. Aceeasi hartuire din partea unor institutii ale statului, la comanda PDL, a acuzat-o si primarul Eugen David. „S-a ajuns la performanta sa am si cate trei controale pe zi”, s-a plans edilul. La Primaria Floresti s-au adunat amenzi, anul acesta, de circa un miliard de lei vechi. Primarul sustine chiar ca unii dintre cei trimisi in control se plangeau ca daca nu aplica amenzi vor fi dati afara de la serviciu. De exemplu, Spitalul de Neuropsihiatrie de la Calinesti – aflat in administratiei Primariei Floresti – a fost una dintre institutiile amendate, in urma unor controale, cantina fiind inchisa de autoritatile in domeniul sanitar. Amenzi au fost date, insa, si de alte institutii, precum Inspectoratul de Munca. Sub presiunile PDL, primarul a dat de inteles ca este posibil sa capituleze, acesta declarand: „Nu merita sa stam in acest circ si in acest razboi. Am decis sa trimit si o scrisoare prefectului, in care imi exprim disponibilitatea de a demisiona in anumite conditii”. Edilul a refuzat sa mentioneze, insa, care ar fi respectivele conditii.
A.M.