Ieri, Consiliul Judetean Prahova a dat o gura de oxigen salariatilor primariilor din teritoriu aflate la limita saraciei. Prin votul lor unanim, consilierii judeteni au aprobat o noua rectificare bugetara, spre bucuria familiilor functionarilor din sapte comune prahovene care nu mai aveau fonduri pentru acoperirea salarizarii acestora. Alesii judeteni au decis repartizarea pe unitati administrativ-teritoriale a sumei de 3,26 milioane de lei din fondul de rezerva aflat la dispozitia autoritatii judetene, o parte a banilor urmand sa fie alocati pentru cheltuieli curente, in special pentru cele de personal. Astfel, angajatii primariilor din comunele Carbunesti, Cosminele, Chiojdeanca, Jugureni, Lapos, Salcia si Tataru isi vor primi salariile ramase neachitate. Cel mai grav caz s-a inregistrat in comuna Cosminele, acolo unde cei 14 angajati ai autoritatii locale nu si-au mai primit lefurile de cinci luni. Catre administratia acestei comune au fost directionati 100.000 de lei, bani care ar trebui sa ajunga pana la sfarsitul anului, iar catre celelalte sase primarii s-au aprobat cate 50.000 de lei. „Astfel, nu mai sunt localitati in care nu exista bani de salarii”, a precizat presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma.
Tot de la fondul de rezerva al judetului s-au alocat fonduri si pentru reabilitarea scolilor, dat fiind faptul ca Guvernul Romaniei nu a intocmit inca lista cu unitatile scolare care vor primi bani de la bugetul de stat pentru refacerea imobilelor.
V.STOICA