Cleopatra Trubetkoi (III)
Cleopatra isi petrecea acum cea mai mare parte a timpului in Capitala, unde intalnirile mondene se tineau lant. Ea, o demoazela, ceva mai coapta, de 26 de ani, s-a intalnit deodata, fata in fata cu printul Serghei Trubetkoi. Era membrul unei vechi familii aristocratice, inrudita cu cea imperiala, foarte bogata, stapanind zeci de mii de desatine de pamant si de “suflete“. Serghei Trubetkoi, cu mai bine de 10 ani mai mare decat Cleopatra, colonel in armata rusa, pe cale de a deveni general, era chipes si elegant, plin de bani si culant.
Nu stim cat a fost dragoste fulgeratoare si cat calcul monden, fapt este ca in cateva zile s-au logodit, dupa ce printul a mers cu domnita la Campina, pentru a-i cere mana tutorelui ei, Grigore IV Ghica. Greutati de comunicare nu erau, toata lumea vorbea perfect frantuzeste, iar in privinta credintei logodnicii erau amandoi ortodocsi.
Dupa trei saptamani, savurate prin saloanele Bucurestilor, a urmat o casatorie magnifica si luna de miere petrecuta in splendoarea Baicoiului. Casnicia le-a fost scurta, de numai cateva luni si traita pe apucate – desi cu intensitate – din cauza operatiunilor militare. La asediul Brailei, printul Trubetkoi a cazut vitejeste, iar Cleopatra a ramas vaduva, dupa mai putin de jumatate de an de cand il cunoscuse. Desigur, tanara vaduva a fost indurerata si doliul – atat de scurt cat au permis uzantele- a fost sincer.
Revenita in societate, Cleopatra a inteles ca situatia ei se schimbase mult si nu in rau, ci dimpotriva. Cadourile primite de la Serghei reprezentau o adevarata avere, iar titlul de printesa – pe care avea sa-l poarte cu mandrie pana la sfarsitul vietii – o distingea in aristocratia valaha. Capatase, mai ales, un statut nou, acela de femeie maritata, care se consolidase prin vaduvie. Astfel, ea se emancipase, putea dispune liber de persoana si de averea ei (lucru important in conditiile in care unchiul ei, Grigore IV Ghica, tocmai se expatria si avea sa moara in Austria). Noua situatie i-a permis si o oarecare apropiere de Zincuta (acum marisoara de 5-6 ani), o vizita mai des, uneori impreuna cu Alexandru Ghica, ii facea daruri, ii permitea s-o sarute in public si sa-i zica „nasica”. Dar niciodata nu avea sa se recunoasca mama a ei.
In timpul ocupatiei rusesti viata mondena a cunoscut o deosebita stralucire, iar Cleopatra era invitata la toate nuntile, botezurile, balurile, receptiile, seratele, de cele mai multe ori alaturi de frumosul comandir al ostirii nationale, unchiul ei Alexandru Ghica.
In noua ei calitate, ocupa unul dintre primele locuri pe listele de invitati la petrecerile guvernatorului rus, Pavel Kiseleff artatandu-i o deosebita pretuire.
Curand, insa, Cleopatra a primit o mare lovitura din partea destinului. Prin 1833, Alexandru Ghica s-a indragostit nebuneste de o tanara rusoaica, contesa Van Suchteln, dragoste care s-a transformat intr-o legatura notorie. Printesa, trecuta pe planul al doilea , oferindu-i-se doar o prietenie banala, a hotarat sa se expatrieze.
Pretextul l-a constituit faptul ca atunci, in mai 1834, luase sfarsit ocupatia ruseasca si ea, vaduva unui colonel rus, se temea sa nu fie persecutata de turci. Motivul era absurd: in tara nu era fir de armata turceasca, iar pe tron tocmai se urca buna ei ruda si prieten Alexandru Ghica. Dar pe ea chiar aceasta o deranja, faptul ca Alexandru nu-i mai acorda atentia de altadata, ocupandu-se numai de contesa van Suchteln -iubita sa – iar ea, Cleopatra nu mai putea fi steaua cea mai stralucitoare a curtii de la Bucuresti.
Calatoria a decurs fara incidente si dupa trei saptamani s-a trezit la Sankt Petersburg. La inceput, a fost primita cu destula rezerva de rudele sotului ei, tematoare ca a venit sa-si revendice mostenirea si, in special, mosiile. Cand au vazut insa ca este o femie incantatoare, educata, bogata, care nu avea nevoie de pamanturile si de iobagii lor, au adoptat-o cu entuziasm si au coplesit-o cu daruri. Au urmat luni de petreceri de iarna si de vara, baluri, serate, onomastici, nunti, botezuri, receptii. Peste tot, Cleopatra era prezentata, fascina cu frumusetea, cu simtul muzical si al dansului, cu puterea de a nu simti oboseala, cu franceza ei ireprosabila. Se adaugau plimbarile, ziua sau sub clar de luna, cu sania sau cu trasura, calare sau cu corabioarele pe Neva. A fost primita de mai multe ori, cu onoruri de tarul Nicolae I si n-ar fi exclus – dar este numai o supozitie a noastra – sa fi strecurat monarhului cateva vorbe impotriva divortului contesei van Suchteln.
Dintr-o data, brusc, asa cum lua ea toate hotararile, si-a luat ramas bun de la societatea petersburgheza si de la rudele ei si a pornit-o prin Europa. A fost un drum lung, facut in buna parte cu trenul- fiind, probabil, prima romanca ce a utilizat un asemenea mijloc de transport – dar a avut si popasuri convenabile, probabil la Varsovia, sigur la Viena si in cateva orase germane.
In Franta a stat aproape un an si jumatate, mai ales la Paris. A avut norocul sa frecventeze saloanele unde se producea Alphonse de Lamartine, poet deja celebru. Desi o persoana atat de pragmatica si de mondena, Cleopatra s-a lasat sedusa de poezia romantica si de farmecul acestuia. Nu stim mai multe decat ca i-a oferit, cu o dedicatie magulitoare, un exemplar din “Meditations poetiques“ si ca i-a facut cunostinta cu alti poeti, scriitori si artisti. Ce a putut face Cleopatra in cele 16 luni cat a stat in Franta este usor de inchipuit. Participarea la cele mai selecte petreceri ale aristrocratiei pariziene: receptii, serate literare, baluri, baluri mascate, cavalcade, poate picnicuri si petreceri campenesti si vizite, nenumarate vizite. A asistat, desigur, la spectacolele de la Opera si de la Comedia Franceza, poate s-a rugat ori a vizitat cel putin Notre-Dame, Sacre Coeur, Madeleine, biserica ruseasca. Putem crede ca a vizitat muzeele Parisului si nu se poate sa nu fi fost atinsa de moda noua a curselor de la hipodrom. Nu este exclus sa fi facut si scurte excursii in afara Parisului (poate la Chartre, poate la Argantenil).
Brusc, i se face dor de casa si se intoarce, nu fara un lung ocol prin alte tari, al caror traseu nu-l stim, urmata de un lung sir de cufere si lazi si de numeroase slugi.
Paul D.POPESCU
