Fundasul central Adrian Cuciula a semnat, astazi, un contract cu FC Petrolul Ploiesti, angajamentul urmand sa se intinda pana la finalul stagiunii in curs. In varsta de 24 de ani, Cuciula (1.89 m) s-a pregatit in ultima perioada sub comanda lui Vivi Rachita si exista posibilitatea ca el sa faca parte din lot pentru meciul din etapa urmatoare, cu Ariesul Turda, cu atat mai mult cu cat „galben-albastrii” se confrunta cu mari probleme de efectiv. Adrian Cuciula a evoluat ultima data la Poli Iasi, iar in cariera sa a mai trecut pe la Liberty Salonta (2006-2008, 2009-2010) si Piacenza Calcio (2008-2009).
In ceea ce-i priveste pe jucatorii cu probleme medicale din lotul ploiestean, cele mai mari sanse de a fi recuperat pana la ora confruntarii cu Ariesul le are atacantul Daniel Stan. In schimb, Marian Pop are, inca, genunchiul umflat si n-a putut efectua RMN-ul pentru a putea vedea gravitatea accidentarii, Cristi Vlad acuza o entorsa puternica la glezna, iar Adrian Neagoie este, in continuare, indisponibil.
La magazinul oficial al clubului au fost scoase la vanzare biletele pentru intalnirea dintre Petrolul si Ariesul Turda, contand pentru etapa a X-a a esalonului secund. Pretul unui tichet este de 10 RON. Partida se va disputa sambata, de la ora 11.00, pe arena „Conpet” din Strejnic.

www.fcpetrolul.ro