Ca urmare a memoriului facut impotriva prestatiei pe care brigada de arbitri a avut-o la partida dintre ACSM „U” Poli Iasi si Petrolul Ploiesti, conducatorii CCA au vizionat DVD-ul cu inregistrarea meciului, concluzia fiind aceea ca atat centralul intalnirii, cat si cei doi asistenti, au gresit flagrant, luand o serie de decizii importante in defavoarea ploiestenilor. Prin urmare, brigada de la Iasi va fi retinuta de la delegari in perioada urmatoare, iar oficialii Petrolului spera ca, dupa acest semnal de alarma tras, sa nu mai aibe parte, pe viitor, de arbitraje partinitoare.
Altfel, unul dintre cei mai constanti jucatori ai Petrolului din primele etape ale acestui sezon, mijlocasul Danut Enescu, a fost lovit de un ghinion teribil. Tanarul fotbalist s-a accidentat in meciul cu Muresul Deva, iar rezultatul primit dupa efectuarea RMN-ului a fost extrem de dur: ruptura a ligamentelor incrucisate, ceea ce inseamna ca Enescu va trebui sa ia o pauza de 6-8 luni, fiind greu de crezut ca va mai putea reveni pe teren in acest campionat.