55 de trepte albastre spre „memoria inimii”
„La noi, maierenii, totul este miracol… Inainte de toate, simplul fapt ca existam. Apoi, in noi s-au ingemanat copilaria si obarsia, de unde a rezultat o muzica stranie, ce se intinde departe in noapte, pana la margini de lume” si pe care numai noi o intelegem. Atunci cand nu avem somn, trecem din muntii Rodnei in Calea Lactee. Mergem la pas sau pe loitrele Carului Mare, asa cum stiam noi dintotdeauna.Facem popasuri pe cate o stea. Acolo ne-ntalnim la ceas de taina cu bunicii si unchii plecati si ei in cautare de cer…”.
Cu emotie, cu credinta, cu nostalgie, cu respect, cu incertitudine, cu bucurie, dar si cu amaraciune, fara a-si pierde insa nici speranta, nici increderea, astfel isi asterne gandurile si trairile in paginile unui profund jurnal liric, dr.ing. Lazar Avram, profesor la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, sef al catedrei de Foraj-Extractie si profesor invitat al Universitatii „Blaise Pascal” din Clermont-Ferrand (Franta). La 55 de ani de viata, marturisirile sale, impresiile, convingerile, intrebarile rostite ori numai intuite, raspunsurile purtand cand sfintenia confesiunii cand rigoarea documentara a unei veritabile monografii alcatuiesc mai mult decat un volum autobiografic. Fiindca vorbeste deopotriva despre trecutul venit dinspre luminile maierene si despre viitorul licarit in ochii „dragului si scumpului nepot Sebastian Avram si celor care vor veni dupa el „carora le dedica aceasta carte”.
Dar „Semintele albastre in cautare de cer” – sub semnul mirabil al carora se statornicesc paginile celui dintai capitol al volumului „Memoria inimii” – ar putea rodi in gradina sufletului oricarui cititor al cartii si am convingerea ca, in generozitatea-i luminoasa, autorul nu s-ar supara. Gandurile sale au radacini adanci in „cel mai tulburator peisaj geografic si sufletesc al pamantului natal”, cum isi defineste satul natal Maieru, din judetul Bistrita Nasaud, dar, cel care citeste atent fiecare cuvant, si intelege ce se afla si dincolo de el, ar putea descoperi propriile aduceri aminte. De acasa, de prin locurile prin care l-au purtat drumurile vietii, din ceasuri de cumpana si din cele fericite, despre oamenii pe care i-a cunoscut si de la care a avut de invatat. Daruit neconditionat poeziei, dovada cele patru volume de versuri pe care le-a semnat, insusi autorul a asezat cel de-al doilea capitol al cartii la care ne referim sub semnul evocarii. Si, intr-un „Zig-zag printre amintiri” si printre bataile inimii ce pulseaza intr-un fel anume in anii studentiei incheiati, ca sef de promotie, in 1980, la universitatea ploiesteana unde este astazi dascal, a creionat, cu dragoste si cu senine tuse de umor, portrete de colegi si distinsi profesori, dialoguri ce pastreaza parfumul epocii, tablouri ale mediului universitar caruia i-a apartinut si ii apartine. Toate merita descoperite.Iar cititorul rabdator va fi rasplatit sa afle in randurile distinsului autor o invatatura de folos pentru aceste „vremuri tulburi si otravitoare, ale unui prezent tot mai lipsit de inaltime morala”: „In caz ca ingerii nostri de paza, la ceas de taina, vor dormi primul lor somn, ne vor veghea ingerii copilariei, cu ochii mari, larg deschisi, in cautare de cer”. Asadar, treptele albastre va asteapta sa ajungeti la memoria propriei inimi si, poate, toamna aceasta tulbure vi se va parea a fi cu adevarat frumoasa. Chiar daca „nelinistile care ne strang si ne imputineaza sufletul copilariei seamana cu o toamna tarzie,imprastiata pe peretii satului”(Lazar Avram, Memoria inimii).
Luiza Radulescu Pintilie
