Conform articolului 35 din Codul Muncii, orice salariat caruia legea nu-i interzice in mod expres are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, sub rezerva declararii fiecarui angajator a locului unde exercita functia pe care o considera de baza. Potrivit articolului 127 din Codul Muncii “norma de munca se exprima, in functie de caracteristicile procesului de productie sau de alte activitati ce se normeaza, sub forma de norme de timp, norme de productie, norme de personal, sfera de atributii sau sub alte forme corespunzatoare specificului fiecarei activitati”.
Astfel, timpul nu este singura unitate de masura a normei de munca. Daca un salariat isi indeplineste mult mai repede sarcinile de serviciu fata de un altul (evident, in conditiile normarii legale a muncii), fara ca acest aspect sa afecteze sanatatea si randamentul sau si, in consecinta, interesul angajatorului, poate cumula cate functii cu norme intregi este capabil, singura limita fiind cea umana (limita subiectiva). Limita timpului (exprimarea normei de munca in timp) este o problema deoarece nu se pot suprapune programele de munca, caz in care se pune problema limitei obiective.
In consecinta, se poate lucra cu doua norme intregi la doi angajatori diferiti, mai ales daca se alege exprimarea normei de munca in sfera de atributii.
