Guvernul a decis in sedinta de ieri noile reguli de acordare a ajutoarelor de incalzire care vor fi aplicate incepand cu sezonul de iarna 2010-2011. Persoanele care detin si alte locuinte in afara celei de domiciliu, precum case de vacanta,sau masini cu o capacitate cilindrica de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de incalzire, evaluarile indicand ca peste 10% dintre cele 3,2 milioane de familii beneficiare ar urma sa nu mai fie subventionate.
Ministrul Muncii, Ioan Botis, a precizat la finalul sedintei ca plafonul lunar maxim de venituri pe membru de familie in limita caruia sunt acordate ajutoare de incalzire a fost mentinut la 615 lei, impreuna cu transele de venituri luate pana in prezent in calcul, dar au fost definite mai clar categoriile de persoane care pot fi subventionate.
Astfel, persoanele care detin un alt imobil in afara celui de domiciliu sau vehicule cu o capacitate cilindrica de peste 1.600 centimetri cubi nu vor mai primi ajutoare de incalzire.
Persoanele care depun declaratii neconforme privind bunurile aflate in proprietate, pentru a primi ajutoare de incalzire, vor fi sanctionate cu amenda de pana la 5.000 lei.