Casa Socolescu (XLV)
Desigur ca la debutul sau la tribuna Universitatii Populare “N. Iorga“, Toma T. Socolescu a avut putin trac, dar cred ca s-a obisnuit foarte repede si a facut-o cu placere.
Socolescu nu era un orator in sensul obisnuit al cuvantului, dar avea mari calitati in aceasta directie. Avea o vorbire clara, aborda numai teme pe care le stapanea pe deplin, avea un viu flux de idei, nu cauta sa etapeze pe ascultatori, ci sa comunice cu ei, sa le transmita informatii si concluzii, astfel incat era ascultat cu placere si cu folos.
Prof. Univ. Dr. Petre Turlea, in lucrarea lui “Nicolae Iorga la Valenii de Munte” enumera si prezentele lui Toma T. Socolescu la tribuna cursurilor de vara. Anuntat ca profesor la Academia de Arhitectura din Bucuresti, el a vorbit la editia 1937 despre “Arhitectura veche si arhitectura noua din Ploiesti“, tema care ii era mai mult decat familiara deoarece tocmai atunci terminase de redactat amplul volum “Arhitectura in Ploiesti“, cuprins si in Monografia lui Sevastos.
In editia urmatoare a cursurilor (1938) a prezentat momente “Din trecutul orasului Ploiesti“ si ne inchipuim cate lucruri interesante a putut sa spuna, mai ales ca nicio alta prelegere nu s-a mai referit la orasul nostru. Un an mai tarziu, in 1939, a vorbit despre “Arhitectura romaneasca si arhitectura moderna“, iar in 1940 despre “Sat si oras romanesc vazute de un arhitect“. In sfarsit, dupa asasinarea lui Iorga, in editia 1942, care incerca sa continue cursurile de vara de la Valeni, Toma.T. Socolescu a conferentiat despre “Arhitectul Ion Mincu si generatia sa“ – facand o splendida apologie profesorului si maestrului sau.
In afara de aceste prelegeri cuprinse in programele oficiale, Socolescu isi mai aminteste ca a prezentat si o prelegere despre “Vechea arta romaneasca in Basarabia“. In amintirile lui nu gasim data sau editia cand a fost rostita, dar o asemenea tema generoasa era bine-venita in orice moment din istoria cursurilor de vara.
Numarul si calitatea prelegerilor sale, faptul ca, a fost singurul care a abordat acest domeniu al arhitecturii, i-au asigurat lui Socolescu un loc aparte intre propunatorii de la Valenii de Munte.
Este de inteles ca el, in afara de legaturile cu Universitatea Populara, au urmarit cu admiratie si cu interes si celelalte asezaminte de la Valeni ale lui Iorga. Din cate stim, profesorul a asigurat sediile acestora nu prin constructii, ci prin cumparari sau donatii, deci nu a avut acolo nevoie de un arhitect. Credem insa, ca nu se poate sa nu fi apelat la el pentru un sfat de specialitate, o recomandare de mesteri sau de materiale sau ca expert la evaluarea unor proprietati ori receptionarea unor lucrari, in cazul numeroaselor renovari, reparatii, extinderi sau mutari.
Pentru Scoala de misionare ne ofera amintirile sale si o informatie de alt fel, in februarie 1928:<
Este usor de inchipuit ce lucruri pline de substanta a putut sa spuna atunci. Fara indoiala ca improvizase, dar informatia pe care a transmis-o ii era atat de bine cunoscuta, era dintr-un domeniu pe care il stapanea pe deplin trebuind doar sa elimine detaliile prea tehnice si sa puna in valoare lucrurile practice pe care trebuie sa le stie orice gospodar sau orice gospodina care isi construieste o casa frumoasa, trainica si sanatoasa.
Nicolae Iorga avea o nesfarsita incredere in Toma T. Socolescu. Prof. Dr. Petre Turlea ne ofera, in aceasta directie, un exemplu din multele care vor fi existat.
In 1927, Banca Nationala a Romaniei fagaduise lui Iorga, pentru asezamintele sale, subsidii importante. Aflat la Valeni, in lipsa mare de bani, necesari editiei din acel an a cursurilor , profesorul ii scria guvernatorului B.N.R., Mihail Manoilescu – si el un obisnuit conferentiar al acestor cursuri -, la 17 iulie 1932. Ii solicita sa incredinteze „a doua rata” din aceste subsidii, in suma de 20.000 lei, absolut necesara “dlui arhitect Socolescu“, lucru care, probabil, s-a si facut.
Asa cum am mai spus, T.T.Socolescu s-a legat de Valenii de Munte datorita lui Nicolae Iorga si intensei prezente a acestuia aici. Dar, independent de aceasta, orasul i-a placut, l-a vizitat deseori si in afara perioadei cursurilor si a petrecut zile minunate in patriarhalul targ. Dupa razboi se bucura si de faptul ca bunul sau prieten, pictorul Toma G. Tomescu (despre care vom vorbi pe larg in viitor) se stabilise aici, avea o casa mare, frumoasa si confortabila, iar el si sotia lui erau niste gazde minunate si care ii intorceau vizitele la Ploiesti.
Paul D. POPESCU
