Varsta majoratului reprezinta pentru cei mai multi tineri un motiv de bucurie. Acestia sunt sarbatoriti de catre parinti si nu numai, se simt mai liberi, pot obtine permisul de conducere si lista poate continua. In schimb, insa, exista si tineri care se gandesc cu groaza la ziua in care implinesc 18 ani si asta pentru ca sunt nevoiti sa plece din caminul in care au locuit multi ani, unii dintre ei de cand s-au nascut. Este vorba despre copiii care au fost obligati sa isi petreaca toata copilaria in centrele de plasament din judet, pentru ca parintii lor i-au parasit.
In prezent, in sistemul de protectie al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Prahova se afla 962 de copii: 517 copii in sistemul rezidential (centre de plasament, centre rezidentiale de tip familial, centru maternal, centru de primire in regim de urgenta), iar 445 beneficiaza de servicii de tip familial (plasament la asistenti maternali profesionisti). La acestia se adauga 668 de copii care se afla in plasament familial.
Din pacate, insa, de la inceputul anului si pana in prezent, opt tineri ajunsi la majorat au fost nevoiti sa paraseasca centrele de plasament in care erau cazati, acestia fiind reintregrati chiar in familia care, candva, i-a lasat in grija statului.
De asemenea, pana la sfarsitul acestui an, 15 tineri din centrele de plasament vor implini varsta de 18 ani si, din fericire, toti intentioneaza sa urmeze o forma de invatamant de zi.
Asta, probabil, pentru ca este singura modalitate prin care ei pot beneficia, in continuare, de protectie intr-un serviciu rezidential, dar fara a depasi varsta de 26 de ani. In schimb, insa, tinerii care nu isi continua studiile si care trebuie sa paraseasca centrele de plasament sunt reintegrati in propriile familii. Cei care nu au posibilitatea revenirii in propria familie, fiind confruntati cu riscul excluderii sociale, mai pot beneficia, pe o perioada de pana la doi ani, de protectie intr-un serviciu rezidential, in scopul facilitarii integrarii sociale.
Insa, in cazul in care se face dovada ca unui tanar i s-au oferit locuri de munca, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, in mod succesiv, se vor face demersurile pentru incetarea masurii de protectie.
Anemary GRIGORE