Dupa Iulian Badescu, incepand de ieri, si cel de-al doilea senator al organizatiei Prahova a Partidului Democrat Liberal, Georgica Severin, ales uninominal de catre prahovenii din Colegiul 1 Senat Valea Prahovei, a devenit membru al Partidului Social Democrat.
„Luni, dupa sedinta Biroului Permanent National al PSD, presedintele Victor Ponta a anuntat intrarea mea in partid. Astazi (ieri – n.n.), de altfel, voi anunta trecerea mea la grupul PSD din Senatul Romaniei. Doua elemente au stat la baza alegerii mele de a ma alatura organizatiei din Prahova a PSD. In primul rand, am analizat situatia din teritoriu, de la nivelul judetului Prahova, si am ajuns la concluzia ca filiala Partidului Social Demo-crat este una care si-a demonstrat eficienta si este dedicata locuitorilor judetului. Pe de alta parte, am fost primit cu bratele deschise atat la ni-vel central, cat si la nivel judetean, de catre forurile de conducere ale partidului si am simtit in mod real o vointa de colaborare”, ne-a declarat, ieri, senatorul Georgica Severin. Decizia de intrare in PSD a fost luata dupa ce, in 24 august, parlamentarul prahovean a demisionat din Partidul Democrat Liberal. La data respectiva, Georgica Severin si-a motivat gestul enumerand o serie intreaga de nemultumiri, acumulate in timp: „incoerenta si incompetenta administrativa si economica, incapacitatea organica de a comunica, inlocuita de aroganta si suficienta, promovarea non-valorilor, pervertirea sistemului de valori din societate, suprematia lui Basescu asupra partidului, teoretizata, explicata si deghizata de ideologi de serviciu intr-o <
Nici nu-mi vine sa cred cate motive gasesti cand incepi sa vezi si sa auzi!”, preciza, dupa demisia din PDL, senatorul prahovean. Aceste idei au fost reluate, in declaratiile facute imediat dupa anuntarea intrarii sale in PSD. „In momentul actual, prioritatea numarul unu a politicienilor romani este aceea de a nu permite ca aceasta criza economica sa fie folosita ca un pretext pentru instaurarea unui regim autoritar, a unui regim de dictatura, pe care vedem foarte clar ca, sub o forma sau alta, presedintele Basescu il favorizeaza”, a mai afirmat Severin.
Apele tulburi pe care le-a starnit plecarea senatorului Iulian Badescu, la inceputul lunii iunie, in organizatia Prahova a PDL au devenit de nepatruns, aproape negre, dupa demisia lui Georgica Severin. Prin trecerea celor doi senatori ai PDL Prahova in randurile PSD, se poate spune ca organizatia judeteana a democrat-liberalilor a intrat, la propriu, in vrie. Si asta, indiferent de imaginea pe care presedintele Roberta Anastase doreste sa o impuna si la care tine cu dintii.
Violeta STOICA