Cu toate modificarile aduse cadrului legislativ in materie, licitatiile organizate de institutiile statului pentru contractarea unor lucrari publice sau achizitionarea unor produse nasc, in continuare, vii dispute intre firmele participante. Numai in prima jumatate a anului, spre exemplu, considerandu-se nemultumiti de verdictul primit in urma analizei ofertelor depuse, nu mai putin de 4.200 de operatori economici au sesizat Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC), procent in crestere cu 16,03 la suta comparativ cu perioada similara a anului precedent. De asemenea, in acelasi interval de timp, membrii CNSC au solutionat 4.169 de dosare, cu 27,22 la suta mai multe fata de prima jumatate a anului trecut. Aceasta nu inseamna ca verdictul dat a fost favorabil in cazul tuturor contestatarilor, dimpotriva. Astfel, dintre toate contestatiile mentionate, cele admise de institutia abilitata au reprezentat doar 31 la suta.
Important de retinut este, de asemenea, si faptul ca, din totalul celor 4.198 de decizii emise de CNSC, in prima jumatate a anului, numai 475 au fost atacate cu plangere in instanta de catre firmele care s-au considerat nedreptatite (ceea ce inseamna 14,36 la suta), iar dintre acestea, doar 69 au fost admise, reprezentand un procent de 2,08 la suta.
(C.D.)