* Totodata, s-a dispus suspendarea activitatii a mii de firme
A fost nevoie, probabil, sa se vada cu sabia lui Damocles deasupra capului -(disponibilizari de personal, reducerea salariilor cu 25 la suta, taierea unor sporuri s.a.) – pentru ca functionarii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) sa iasa din amorteala in care se complaceau si sa actioneze cu mai multa fermitate pentru combaterea evaziunii fiscale, domeniu in care am devenit campionii Europei. O demonstreaza rezultatele primelor opt luni ale anului cand, in urma controalelor efectuate la cateva sute de mii de contribuabili, au fost stabilite obligatii fiscale suplimentare neachitate la bugetul statului de peste 1,6 miliarde de euro, cu 51 la suta mai mult comparativ cu perioada similara din anul precedent. In acelasi timp, pentru diversele abateri de la prevederile legale, s-a dispus suspendarea activitatii in cazul a 6.300 de societati comerciale si au fost aplicate amenzi contraventionale de peste 69 milioane de euro, procent in crestere cu 29 la suta comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, conform declaratiilor presedintelui ANAF, Sorin Blejnar.
C.D.














