In cele 8 luni ale anului 2010 ce au trecut pana acum, Sectia de Gimnastica Ritmica a Clubului Sportiv Municipal Ploiesti a reusit sa organizeze doua competitii nationale – editia a doua a Cupei Primaverii la Gimnastica Ritmica – anul acesta dedicata tuturor categoriilor de varsta – de la 6 la peste 16 ani (martie 2010) si Campionatul National pentru Copii si Juniori Mici (mai 2010) precum si un Campionat Zonal pentru calificarea cluburilor din Zona Est la Campionatul National pe Echipe, Individual si Ansamblu pentru Copii (aprilie 2010).
In ceea ce priveste Campionatul Zonal pentru Junioare si Senioare – etapa de calificare pentru Nationale programat a se desfasura la Constanta in perioada 10-12 septembrie 2010, acesta a devenit imposibil de gazduit in municipiul port la Marea Neagra deoarece singura sala corespunzatoare va fi reconfigurata pentru gazduirea meciurilor pe care HCM Constanta le va sustine in Liga Campionilor la Handbal. Astfel Federatia Romane de Gimnastica Ritmica a solicitat, in baza bunei colaborari pe care o are cu sectia de gimnastica ritmica a Clubului Sportiv Municipal, organizarea in parteneriat, la Ploiesti, a CAMPIONATULUI ZONAL PENTRU JUNIOARE SI SENIOARE. Aceasta competitie are ca obiectiv calificarea primelor 10 gimnaste individual si primelor 3 echipe la Nationalele care vor avea loc la Bistrita in luna octombrie, fiind un bun prilej de a evalua nivelul de pregatire al concurentelor si, totodata, un schimb de experienta intre specialistii cluburilor participante. In acelasi timp, la Brasov se va desfasura concursul pentru Zova Vest, cu aceleasi obiective.
Obligatia Clubului Sportiv Municipal Ploiesti, ca partener, vizeaza asigurarea si amenajarea corespunzatoare a spatiului de concurs, pavoazarea cu flori si baloane si sonorizarea, toate cheltuielile, inclusiv arbitrajul principal, arbitrajul de linie, responsabilul cu cronometrarea exercitiilor, responsabilul cu sonorizarea, secretariatul, asistenta medicala, medalii vor fi suportate de Federatie.
La acest eveniment, din partea Federatiei Romane de gimnastica Ritmica vor fi prezente in sala presedinta Irina Deleanu si directorul tehnic Adriana Bujor.